Enciclopedii botanice pentru elevi merituoși: Concurs „Coșul cu fructe – coșul cu sănătate“

În semestrul al II-lea al anului școlar 2016-2017, unitățile de învățământ din județul Neamț vor desfășura zilele tematice dedicate consumului de fructe și legume, în cadrul Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli – distribuția de mere.
Acțiunea este organizată de Consiliul Județean Neamț în asociere cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț și își propune educarea copiilor, precum și sensibilizarea părinților și a cadrelor didactice pentru a susține și promova consumul de fructe și legume, în spiritul unui stil de viață sănătos. Persoana desemnată de Inspectoratul Școlar Neamț pentru sprijin și asistență este profesoara Elena Cristina Sasu – inspector școlar pentru disciplina biologie.
Acțiunea se adresează elevilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, beneficiari ai programului de distribuție a merelor în școli, în anul școlar 2016-2017, prezenți la cursuri, din 5 unități școlare cu clasele V-VIII, 112 unități școlare cu clase 0-VIII și un liceu cu grădiniță arondată.
În cadrul zilelor tematice „Coșul cu fructe – coșul cu sănătate“ vor avea loc activități grafice de colorat fructele și legumele din cărțile primite pentru preșcolari, desene având ca temă beneficiile consumului de fructe și legume, iar pentru ciclul primar și gimnazial – întocmirea de eseuri și/sau PPT-uri vizând aceeași temă. Sumele necesare organizării și desfășurării zilelor tematice vor fi suportate în totalitate de Consiliul Județean Neamț.
Concursul „Coșul cu fructe – coșul cu sănătate“ va avea loc în perioada 15 mai – 31 mai 2017.
În urma concursului, se vor acorda, în fiecare unitate de învățământ 1 pachet premii compus din un premiu I, două premii II, două premii III și 5 mențiuni. Numărul total de pachete este de 229 bucăți, respectiv 112 pentru învățământul primar și 117 pachete pentru învățământul secundar inferior.
Premiile vor consta în atlase/enciclopedii botanice, cărți care să contribuie la educația copiilor, privind obișnuința de a se hrăni sănătos.
Geanina NICORESCU