Emilia Arcan, realeasă președinta femeilor PSD

arcanConferința Județeană a organizației de femei PSD, care a început aseară, la orele 18,00, a reconfirmat-o pe funcție pe Emilia Arcan, președinta organizației județene de femei a Partidului Social Democrat.

Realegerea Emiliei Arcan nu este o surpriză și nici nu a întâmpinat piedici. Doamna președintă, care, la nivel administrativ, ocupă și funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, a trecut, în general, cu eleganță peste toate hopurile, fie politice, fie administrative, și cu mai mare diplomație decât colegii săi bărbați, indiferent de partid.

Tot aseară, a fost ales un nou Birou Politic al Organizației de Femei dar și noua președintă a organizației de femei PSD Piatra Neamț. Începând de la ora 17, a avut loc Conferința Municipală în care Mihaela Budacă Murariu a devenit președintă în locul Doiniței Ciocan, care s-a mutat la Pângărați, organizație pe care a preluat-o de curând. Revenim cu detalii în ziarul de mâine.

M.O.T.