Emilia Arcan, realeasă preşedintă a OFSD Neamţ

OFSD-FOTO Marţi seara a avut loc Conferinţa Judeţeană a Femeilor Social-Democrate din Neamţ, unde Emilia Arcan, vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a fost reconfirmată pe funcţia de preşedintă a Organizaţiei Judeţene de Femei. Înainte de Conferinţa Judeţeană a avut loc Conferinţa Municipală Piatra Neamţ, unde Mihaela Murariu a fost aleasă preşedintă a Organizaţiei Municipale în locul Doiniţei Ciocan, într-o conferinţă la care au participat 90 de femei care şi-au ales biroul de comandă pentru următorii 4 ani:

„Sunt doamne de valoare, care vor face performanţă în politică”, a declrat Emilia Arcan, şefa Organizaţiei Judeţene de Femei. „Dacă în 2010, când am preluat funcţia de preşedintă a organizaţiei, erau două femei primar şi 3 femei consilier local, acum avem în tot judeţul 69 de doamne consilier local şi 4 doamne primar. Se spune că rezultatul unui succes este arta comunicării”, a subliniat doamna preşedintă Emilia Arcan, care a adăugat că „am negociat astfel încât femeia să fie trecută pe un loc eligibil pe listele PSD”.

În noul birou de conducere al PSD Femei se regăsesc toate cele 4 primăriţe şi viceprimăriţa de la Poiana Teiului , Anişoara Ancuţa.

„Îmi doresc ca în 2016 să negociez tot la fel de bine cu toţi preşedinţii de organizaţii, astfel încât să ating pragul de 100 de doamne consilier local”, a subliniat Emilia Arcan.

Mihaela Budacă, noua preşedintă a Organizaţiei Muncipale de Femei PSD Piatra Neamţ

* „Nu ştiu sa existe in judet vreo femeie care sa fi luptat atat de mult pentru recunoasterea muncii politice a femeilor în PSD, ca doamna Arcan”

Învestirea pe funcţia de preşedintă a Organizaţiei Muncipale de Femei PSD Piatra Neamţ i-a deschis Mihaelei Budacă un drum pe care doreşte să meargă cu fruntea sus, alături de femeile puternice care-i stau alături. Este hotărâtă să militeze pentru egalitatea de şansă a femeilor cu bărbaţii şi aici se refră la şansa femeilor de a ajunge să fie în fruntea instituţiilor administrative, pentru remunerarea corectă a femeilor, nu diferenţiatp.

Rep:  Cine este Mihaela Budacă?

Mihaela Budacă: M-am înscris în PSD în anul 2011. A fost o acţiune care mi-a reamintit de adolescenţa mea când împreună cu tatăl meu Constantin Pleşca (consilier local 1996 -2000 din partea PSM) participam la acţiuni de pregătire a campaniei electorale. Lucrez în mediul privat, am un baieţel de care sunt foarte mandră. Din 2011 până în prezent au avut loc alegeri locale, parlamentare,  europarlamentare, prezidenţiale, chiar şi referendul de demitere a preşedintelui Băsescu. Toate acestea au venit pentru mine cu experienţe noi, diferite unele faţă de altele şi cu o muncă politică foarte intensă. Ca tânără dar şi ca femeie am constatat că viaţa politică este mai mult apanajul bărbaţilor şi a celor trecuţi de prima tinereţe. De ce? Pentru că domnii au mai mult timp decât femeile. Dar noi… femeile? Suntem cele care îndeplinim şi sarcinile gospodăreşti, ne dedicăm timpul copiilor, serviciului şi ne rămâne prea putin timp pentru noi.

Rep: Ce exemplu aţi avut?

M.B.:  Avem doamne ca Emilia Arcan, Aurelia Simionică, Mihaela Marin care au îmbinat viaţa politică cu cea de familie şi au reuşit să fie pe scena politică în prim plan.

Rep: Care sunt obiectivele pe linie politică în OFSD Piatra Neamţ?

M.B.: În mandatul trecut al doamnei preşedinte Doiniţa Ciocan am fost secretara organizaţiei de femei Piatra Neamţ. Sunt situaţii atât de diferite de la bucuria de a te întâlni cu doamnele social democrate la evenimentele dedicate nouă femeilor , dar şi momente de tristeţe când ajungem la cazuri sociale.

De pe noua poziţie politică militez pentru egalitatea de şansă a femeilor cu bărbatii şi aici mă refer la şansa noastră de a ajunge să fim în fruntea instituţiilor administrative, pentru remunerarea corectă a femeilor, nu diferenţiată, pentru recunoaşterea eforturilor şi implicării noastre, pentru că noi ştim cel mai bine ce nevoi au semenele noastre şi copiii lor. Nu ştiu să existe în judeţ vreo femeie care să fi luptat atât de mult pentru recunoaşterea muncii politice a femeilor în PSD, ca doamna Arcan.

* „Sperăm ca la viitoarele alegeri să o avem pe doamna Emilia Arcan reprezentantă în Parlamentul României”

Rep: Care este idealul femeii  în sfera politică?

M.B.: Vocea femeilor social democrate este vocea electoratului nostru. Ca vocea noastră să fie auzită şi ascultată trebuie să fie prezentă în cele mai importante instituţii ale statului. Avem o vice-preşedintă de Consiliul Judeţean, pe doamna Arcan, dar avem nevoie şi de reprezentare mai mare în consiliile locale din comune, oraşe, municipii. Şi acesta este obiectivul nostru pentru anul 2016, anul alegerilor locale şi parlamentare.

Rep: Cum vedeţi colaborarea cu preşedinta OFSD Neamţ ?

M. B: De-a lungul timpului cu dna Arcan am participat la campaniile electorale din comune, oraşe, am bătut la pas caminele culturale ale judeţului pentru a îndemna lumea să iasă la vot. Am fost împreună la mitingurile de susţinere ale candidaţilor PSD, dar şi în comunităţile defavorizate.

Organizatia de femei social democrate Piatra Neamt va continua proiectele pe care le-a desfăşurat cu întreaga susţinere a preşedintei OFSD Neamt şi sunt convinsă că împreună cu dna Arcan vom aduce proiecte noi. Îi multumesc pentru încrederea acordată, o vom susţine în toate demersurile ei şi sperăm ca la viitoarele alegeri să o avem reprezentantă în Parlamentul României.

Mulţumim şi doamnei preşedintă a PSD Piatra Neamţ pentru suportul pe care l-a acordat Organizaţiei de Femei Social Democrate Piatra Neamţ şi o asigurăm de tot sprijinul nostru.

Fac un apel către doamne să dea curs invitaţiei noastre, de a se înscrie în Partidul Social Democrat, de a ne uni şi de a ne întări în idealurile noastre comune, în  cea mai mare forţă politică din România: Organizaţia Femeilor Social Democrate.

M.O.T.