Emilia Arcan a învins ANI la Curtea de Apel Bacău

presedinte CJ Neamt, Emilia Arcan*Astfel se adeverește afirmația președintei Consiliului Județean că este mai mult incomodă decât incompatibilă

Curtea de Apel Bacău, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dat câștig de cauză Emiliei Arcan, președinte al Consiliului Județean Neamț, care a atacat constatarea Agenției Naționale de Integritate referitoare la o posibilă stare de incompatibilitate. Dosarul 783/32/2015 a fost înregistrat la Curtea de Apel Bacău la data de 8 decembrie 2015, iar astăzi, 4 aprilie 2016, la a treia ședință de judecată, a fost pronunțată soluția.

„Este o bucurie pentru mine această soluție și, sinceră să fiu, speram să-mi fie favorabilă, pentru că știam în ce situație mă aflu, știam ce documente sunt la dosar! Am mizat pe corectitudinea instanțelor de judecată, dar recunosc, de pe 24 martie, când s-a judecat procesul la Curtea de Apel Bacău, și până astăzi, când s-a dat pronunțarea, am acumulat niște emoții, firești, cred eu.

Le mulțumesc avocaților de la Societatea Civilă Profesională de Avocați Mătășel și Mătășel, care și-au dovedit încă o dată profesionalismul, așa cum au făcut-o în foarte multe cazuri“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.

De altfel, Emilia Arcan a apreciat în câteva rânduri că este mai mult incomodă decât incompatibilă și a explicat că situația, ajunsă la ANI prin excesul de zel al unor ocupanți vremelnici de scaune înalte ale administrației județene, a fost cauzată de birocrația cu care Oficiul Registrului Comerțului operează solicitările primite.

Agenția Națională de Integritate a publicat pe site-ul propriu de internet, la data de 23 noiembrie 2015, următoarea constatare referitoare la Emilia Arcan și la perioada cât aceasta a deținut funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț: „S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 octombrie 2012 – 19 decembrie 2013, întrucât a deținut, simultan funcția de Vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, și funcția de administrator al S.C. Europandra S.R.L., încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003“.

Soluția Curții de Apel Bacău nu este definitive, ea putând fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Mihael BALINT