*80 de miliarde de lei vechi este suma pentru businessul „uniforme pentru elevii de gimnaziu și de liceu din Neamț”
*”Emblemă? Pentru Liceul Horia unde ani de zile niciun elev nu a luat bacalaureatul, care ar fi simbolul? Mâna întinsă, carnetul cu corijențe sau protecția socială pentru profesori fără performanțe?”
Îmbrăcarea în uniforme obligatorii a celor 40.000 de elevi de gimnaziu și de liceu din Neamț (conform proiectului de lege) este și un colosal potențial de afacere. La un calcul simplu, pornind de la media decentă de 200 de lei pentru o uniformă, ar rezultă că legea respectivă ar da o gură de oxigen pentru firmele de producție din industria ușoară – 8.000.000 lei noi (80 miliarde de lei vechi) ar fi cifra afacerii respective. Economic vorbind, nu ar fi rău dacă furnizorii ar fi, exclusive, firme din Neamț, pentru că ar fi vorba de: locuri de muncă, taxe și impozite la stat, dezvoltarea altor firme de pe orizontala businessului (furnizori de materii prime, transport, furnizori de servicii).
Practica dovedește însă că teoria frumoasă (a ștergerii diferențelor sociale dintre elevi sau a impunerii unei relații corecte elev – cadru didactic) rămâne undeva în neamt, la suprafață ieșind de atâtea ori scandaluri (tot despre uniforme vorbim) care, de fapt, au pătat blazonul învățământului. Chiar și dacă am accepta ideea că teoriile despre circuitul șpăgilor pe traseul firmă – comitet de părinți – directori sunt doar legende urbane, modul în care, până acum, au fost făcute astfel de comenzi și calitatea produselor furnizate au ridicat numeroase suspiciuni.
Iar pe fondul nivelului de trai tot mai anemic, ideile strategilor din Politică sau Educație lovesc – deși, prin lege, Învățământul de stat este gratuit – fix în buzunarul Cotizantului de Serviciu. Adică al părintelui…
Leu cu leu…
O uniformă pentru un elev din clasele 1-4 costă între 70 și 150 de lei. Puține sunt de fabricație românească, majoritatea sunt import China. Dar și fabricile indigene practică prețuri care duc la aceste costuri de vânzare en-detail pentru că vorbim de producții uriașe, mii sau zeci de mii de bucăți.
Altfel va sta problema și prețul la comenzi pentru câteva sute de bucăți, pe mărimi diferite (prin noua lege, fiecare școală își va alege propria uniformă). Plus că va fi vorba despre copii mai mari, din clasele 5-8 sau 9-12, deci și consumul de materiale crește consistent.
Ca să nu fie vorbe pe calcul: 21.110 elevi de gimnaziu în Neamț cărora li se adaugă 18.997 de liceeni. Cele mai simple ținute personalizate pe școală, gen vestă și cămașă, sau cămașă cravată și ecuson pleacă de la un preț de 60-70 de lei/bucată. O ținută clasică – pantalon și sacou, pentru băieți, sarafan sau fustă și bluză, sau fustă și sacou pentru fete – bate pe la 200 de lei sau chiar mai bine. Aceași ținută, din materiale mai bune sau făcute la firme cunoscute duce spre 300 de lei. Au fost și cazuri în care hainele unui liceea au costat și 400 de lei (sacou și două perechi de pantaloni – pentru băieți, sacou, fustă și pantalon – pentru fete). De la cifrele de mai sus am ales media de 200 de lei pentru uniforma unui elev dar nu trebuie omis nici cazurile (destule, în județ) în care într-o familie sunt 3-4, chiar mai mulți copii de vârstă școlară. Ar însemna o cheltuială minimă suplimentară, la începutul școlii, de încă 600-800 lei pentru aceste familii și nu e o noutate faptul că, în general, un număr mai mare de copii în casă nu înseamnă, financiar, bogăție.
Uniforme, afaceri, acuzații, scandal
Dincolo de cât își permite sau nu un părinte să suporte și acest cost al învățământului din Neamț, după ce se va promulga legea respectivă, directorii școlilor și președinții comitetelor de părinți ar trebui să gestioneze cu maximă atenție problema.
La o școală sau un liceu cu 1000 de elevi, businessul înseamnă (pe media de 200 lei/uniformă) 200.000 lei (două miliarde lei vechi). În cazul unităților școlare cu 2000 de elevi, miza e dublă – patru miliarde de lei vechi. Iar într-o economie cam leșinată cum e cea din Neamț, dincolo de cifra la zi e vorba și de perspectivă – ai prins un astfel de client și dacă toată lumea e mulțumită, ai o pâine de mâncat și la anul. În acea școală ajung peste câteva luni alți boboci de a 9-a sau elevi de a 5-a, unor elevi le-au rămas mici uniformele. Deci, rulaj!…
Din păcate însă, și în țară dar și în Neamț, în unele licee care au implementat și până acum politica ținutelor obligatorii s-au întâmplat fel de fel de faze de tot râsul. Astfel, într-un liceu de top din Piatra Neamț care acum câțiva ani apelase la o firmă cunoscută (mai scumpă dar cu etichetă importantă), părinții care au dorit în anul următor să comande uniforme noi pentru odrasle (rămăseseră mici cele vechi sau se deterioraseră) au aflat cu maximă bucurie că materialul în carouri nu mai era disponibil. Deloc!
Gura lumii slobodă și cică la astfel de comenzi mai importante o soluție convenabilă care maximizează profitul ține de lichidările de stoc din Occident. Adică mărfuri uzate moral (dar nu numai), care zac de zeci de ani prin depozite pot fi cumpărate la preț de kilipir. Și astfel valul de stofă din depozitele de la Marseille (ca să dăm un exemplu cunoscut chiar și pentru firme de croitorie din Neamț) poate fi luat (dacă urmărești ofertele de pe net) la 10% din prețul materialelor similare de pe piață. Problema e că sunt modele ieșit din uz sau care nu se mai fabrică și atunci poate interveni o situație în care la Liceul X costumațiile să fie o sorcovă, pe modele diferite în funcție de anul de fabricație.
Apropo tot de furnizori: s-a întâmplat și prin țară dar și prin Neamț ca, după începutul școlii, până s-au decis directorii și liderii comitetelor de părinți să treacă o lună-două. S-au bătut apoi în cuie modelul, fabricantul și prețul. Rețeta aplicată e cam așa: 50 % avans la semnarea contractului, 25% – la luarea mărimilor, 25% – la furnizarea produselor. Iar dacă furnizorul e o firmă micuță, cu câteva croitorese, nu e greu de ghicit că a trecut Crăciunul și abia la începutul Paștelui au venit primele uniforme. O parte. Și apoi, tot așa, în tranșe, dar tot au rămas clase întregi care, la vremea ultimelor teze, nu aveau ținutele comandate. Între timp unii din elevi crescuseră simțitor față de momentul în care au fost măsurați, așa că pantalonii erau buni de bermude. Iar cei din clasele a 12-a se întrebau de ce au dat bani ca să primească uniforme pentru câteva săptămâni de școală.
Disputa pro sau contra uniforme este mai profundă decât încearcă s-o prezinte cei interesați. Ziarul Ceahlăul va continua, în numerel viitoare, prezentarea a cât mai multor fațete ale acestei discuții care oscilează între frumoasa idee de emblemă (brand al unității de învățământ) și bănoasa accepțiune de afacere.
Vom reveni.
Daniel VINCA
Nota bene: În curând – ”Fost director de liceu: <A venit patronul de firmă și mi-a zis că am și eu de câștigat dacă va vinde uniforme la elevi!>”
”Emblemă? Pentru licee unde nu ia nimeni bacalaureatul?”
În timp ce politicienii sau unii strategi din Educație aruncă în față sondaje fictive, de care nu a auzit nimeni (”70 la sută din părinți vor uniforme”, spunea recent un official din Minister), ziarul Ceahlăul va consemna, real, și părerile exprimate de elevi, părinți, profesori.
Astăzi, câteva, ”recoltate” ieri la prânz:
Elevă, 17 ani – ”Majoritatea elevilor, chiar din liceele de elită, nu dau doi bani pe şcoală ca atare, necum pe blazonul lor. Pentru noi, şcoala a devenit în prea mare măsură o treabă făcută de mântuială (termenul precis aparţine argoului), suficient ca aceia care învaţă să o facă pentru ei, nu pentru un blazon. Nu mai vorbim de purtatul unor uniforme venite dintr-o epocă de care părinţii noştri vorbesc de parc-ar fi preferat să n-o trăiască şi de care am fost de mici educaţi să facem totul spre a o evita. Dacă elevii ar purta o uniformă, asta s-ar întâmpla pentru că le-ar plăcea uniforma. La vârsta noatră, idea de blazon care ni se aruncă acum în față e mai abstractă ca infinitul”.
Părinte – “Am auzit și eu că acum se merge la școală cu fuste de o palmă, cu decolteuri. Nu e bine. Dacă profesorii nu le pot impune o ținută decent, poate și ideea uniformei ar fi de luat în calcul. Vom plăti și uniforme dacă trebuie, dar nu acestea vor mări respectul profesorilor în fața elevilor”.
Părinte – ”Eu sunt total pentru uniforme. Să fie ca pe vremea noastră când se făcea carte”.
Părinte – ”Pe mine mă apucă râsul. Tot ne dau modelul Americii. Acolo au uniforme colegiile de top. La școlile și liceele de cartier, de stat cum e la noi, merg elevii îmbrăcați cum apucă. Se bucură profesorii că au elevi la ore. Citeam în ultimii ani că la un liceu din Roman, la Horia, nu?, nu a luat niciun elev bacalaureatul. Păi la liceul acela, la cât învață elevii și la cât își dau interesul profesorii, asta le trebuie, uniforme și blazon. Și vor fi toți foarte deștepți. Pentru acea școală care ar fi simbolul? Mâna întinsă, carnetul cu corijențe sau protecția socială pentru profesori fără performanțe?””
Elev, 18 ani – ”Spunea aseară o doamnă la televizor că uniformele au rolul <de a modela elevii într-o anumită atmosferă profesională, de a-i face mai responsabili față de studiu>. Are dreptate și mi-am dat seama: de asta am rămas eu corijent la mate anul trecut, că nu aveam uniformă”.
Părinte – ”Am ieșit de trei luni din șomaj, nu-mi găsesc de muncă, abia am avut cu ce trimite copiii la școală. Mi-e și rușine. Ne iau toți de proști, poate are directoarea firmă de croitorie sau cineva din familie… De unde să mai scoatem bani?”