Elicopter pentru un copil în comă

copil coma

* Băieţelul, în vârstă de 2 ani, a fost internat cu febră, dar peste noapte a suferit complicaţii

Cadrele medicale de la Pediatria spitalului judeţean au solicitat, ieri dimineaţă, elicopterul SMURD pentru un copilaş în vârstă de doi ani, intrat în stare de comă, şi care trebuia dus de urgenţă la Iaşi.

Băieţelul ajunsese la Piatra Neamţ cu salvarea, de la Zăneşti, în urma apelului disperat al părinţilor care s-au speriat de febra mare pe care o făcuse copilul. După ce a fost dus la spital şi examinat de pediatrul aflat în serviciul de gardă, micuţul a rămas internat sub tratament.

În timpul nopţii i s-a făcut rău, suferind complicaţii metabolice, iar în foart scurt timp a intrat în stare de comă. Analizând starea copilului, medicul de gardă a decis să-l trimită la Clinica Sfânta Maria din Iaşi, însă pe calea aerului,  pentru a scurta timpul de intervenţie. Astfel, ieri la prima oră, micul pacient a fost dus cu salvarea pe stadion, de unde a fost preluat de ehipajul SMURD sosit cu elicopterul de la Iaşi. La clinică a fost aşteptat de o echipă de cadre medicale care l-au supus imediat unei serii de investigaţii pentru a-i pune diagnosticul corect şi pentru a lua măsuri în consecinţă.

Geanina NICORESCU