Elevii navetiști învățați să se ferească de infractorii din gări

cfr 1Elevii care fac naveta zilnic cu trenul au fost provocați la discuții de polițiștii de prevenire și cei de la Transporturi Feroviare pe subiectul fierbinte al șuților.

Tinerii au fost avertizați cum să se ferească de hoții care mișună prin gări, dar și să fie atenți la anturaj. „În scopul prevenirii victimizării elevilor și cetățenilor care fac naveta cu trenul pe ruta Piatra Neamț – Bacău, în data de 9 martie 2016 polițiștii de prevenire au desfășurat o acțiune în colaborare cu polițiștii din cadrul Biroului Județean de Transporturi Neamț. Cu această ocazie le-au fost oferite elevilor și cetățenilor prezenți în stația CFR Piatra Neamț și în tren recomandări anti-victimale și anti-infraționale“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Polițiștii au împărțit navetiștilor de toate vârstele materiale preventive și au vorbit cu aceștia despre consecințele implicării lor în comiterea de infracțiuni, dar și despre cum se pot feri de a cădea victimă hoților din buzunare și a celor care vânează poșete, genți și bagaje.

Gara Piatra Neamț și autogările au fost înțesate cu afișe preventive, astfel ca și itineranții să fie preveniți.

 

Poliția Neamț recomandă:

 

– Evitați deplasarea cu mijloace de transport ocazionale;

– Buzunarul de la spatele pantalonilor este întotdeauna vulnerabil la urcarea și coborârea din mijloacele de transport. Evitați să păstrați în acest loc bani, telefoane sau acte;

– O geantă atârnată de umăr este întotdeauna la dispoziția hoților. Poziționați poșeta în fața voastră și, dacă este posibil, către un reper fix (banchetă, geam, bară de susținere);

– Dacă circulați cu mijloace de transport în comun la ore târzii când sunt puțini călători, așezați-vă cât mai aproape de conducătorul auto sau lângă alți pasageri;

– Dacă vă simțiți înconjurat de persoane dubioase, căutați să vă schimbați locul;

 

Evitați a fi implicați în infracțiuni:

 

– Nu legați prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant;

– Fiți prudenți în relațiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscut întâmplător.

– Nu uitați că printre oameni amabili și binevoitori puteți întâlni adesea și escroci care vă pot influența să comiteți infracțiuni sau să deveniți victimele acestora;

– Pentru a vă feri de posibilii infractori NU trebuie să neglijați nici un amănunt și trebuie să acordați atenție sporită unor reguli de comportament care contribuie la sporirea vigilenței și la construirea „barierelor“ împotriva tuturor infractorilor, în orice împrejurare v-ați afla.

– În orice situație simțiți nesiguranță, sunați imediat la 112!

 

Cristina IORDACHE