Elevii din Zănești au dezvoltat un proiect pentru protejarea surselor de apă

apa_desenElevii Școlii Gimnaziale Zănești au lansat un proiect educațional interdisciplinar „Apa – sursă de viață“. În contextual sărbătoririi Zilei Mondiale a Apei, copiii cooptați în acest proiect, împreună cu profesorii lor, au desfășurat o serie de activități de creație literară și plastică. Elevii au manifestat un real interes pentru acest proiect, realizând o serie de eseuri, desene și machete ce au vizat importanța apei pentru oameni și protejarea mediului în general.

Ideea centrală a proiectului a fost de a realiza o abordare interdisciplinară privind conceptul de „apă“, prin evidențierea importanței apei în diferite discipline de învățământ – geografie, istorie, religie, cultură civică, educație plastică.

„Scopul proiectului a fost cunoașterea și înțelegerea de către elevi a problemelor lumii contemporane, realizarea unor activități în vederea responsabilizării elevilor în a proteja sursele de apă și a diminua poluarea acestora, formarea elevilor pentru a deveni buni cetățeni, capabili să-și îndatoririle civice, să manifeste atitudini responsabile față de mediu și protejarea acestuia.

Obiectivele acestui proiect au vizat stimularea interesului copiilor pentru protejarea mediului înconjurător în general, a apei în special, identificarea rolului pe care aceasta îl are în viața lor, realizarea unor lucrări plastice care să ilustreze atitudinea elevilor față de sursele de apă“, au subliniat profesoara Alexandra Poenaru, de la Școala Gimnazială Zănești.

Materialele realizate de elevi au fost prezentate în cadrul unui eveniment special creat cu această ocazie, elevii fiind invitați să vizioneze un filmuleț ce a vizat un scenariu ipotetic despre apă în anul 2070, urmat de o dezbatere interactivă. La această întâlnire a participat și asistentul comunitar Toma, care a prezentat informații utile despre importanța protejării mediului. Nu în ultimul rând, în cadrul proiectului a fost realizat un mini-ghid practic pentru consumul responsabil de apă în gospodărie. Toate aceste materiale – eseuri, desene, machete, mini-ghid practic – au constituit obiectul unei expoziții în cadrul școlii.

Geanina NICORESCU