Elevii din Gedera-Israel se înfrățesc cu Romanul

La aproape un an de la semnarea pactului de amiciție cu orașul Gedera din Isarel, o delegație formată din autorități locale, precum și foarte mulți elevi și profesori, s-a întors la Roman. Delegația a fost întâmpinată de primarul Laurențiu Leoreanu care și-a exprimat dorința ca între cele două comunități să se lege parteneriate nu numai economice, dar și pe palierul educației.

 „Urez bun venit delegației din Gedera, oraș înfrățit cu Roman, bun venit elevilor din Gedera și celor din liceele noastre. Sper să aibă o bună întâlnire, să comunice, să se cunoască, pentru că deja prietenia dintre poporul român și cel evreu este binecunoscută”, a spus primarul Laurențiu Leoreanu.

Împreună, elevii romașcani și cei din Gedera, au mers la monumentul Vioricăi Agarici, din Gara Roman, pentru a depune flori în memoria eroului care a salvat viețile mai multor evrei deportați. „Anul trecut s-au sărbătorit 70 de când Viorica Agarici, președinta filialei Roman a Crucii Roșii, a oprit trenul morții în Gara de la Roman, o garnitură cu evrei deportați din Iași. În jur de 650 au murit la Târgu Frumos, alți 300 la Pașcani, însă la Roman trenul a fost oprit, pentru ca evreii să poată primi îngrijiri și hrană. Inițial, soldații nemțeni au permis acest lucru, însă Viorica Agarici s-a așezat în fața locomotivei și a refuzat să plece până când evreii nu au fost ajutați. Viorica Agarici este recunoscută ca un erou care și-a pus viața în slujba grijii față de semeni. Noi, anul trecut, am declarat-o cetățean de onoare post mortem al municipiului”, a mai precizat edilul Romanului.

La finele întâlnirii oficiale de la Primăria Roman, edilul le-a oferit tuturor celor prezenți cadouri cu însemnele municipiului. Spre seară, reprezentanții delegației din Gedera au continuat discuțiile privind viitoare parteneriate atât cu administrația locală, cât și cu profesorii din unitățile de învățământ din Roman.