Elevii de la Colegiul „Petru Rareș“, în „umbra“ specialiștilor

Job shadowUn proiect de consultanță pentru alegerea unei cariere este derulat în premieră la Piatra Neamț, grupul țintă fiind format din 20 de elevi ai unei clase de a XI-a de la Colegiul Național „Petru Rareș“. Proiectul este implementat de Asociația ACNOFF Piatra Neamț, fiind sprijinit de Primăria Piatra Neamț și de Consiliul Local.

Proiectul, intitulat „Job Shadow Week“ (n.red.: O săptămână în umbra unei cariere), îi aduce față în față pe adolescenți cu un specialist în orientare profesională, cu psihologi și consultanți vocaționali. O întâlnire între tinerii de la „Petru Rareș“ și psihologul Cătălin Ambrosă a avut loc deja sâmbătă, 07 noiembrie, când tinerii au putut discuta liber cu specialistul și au completat chestionare.

În baza informațiilor obținute cu privire la opțiunile adolescenților, sfaturile părinților și ale specialiștilor, va avea loc o a doua etapă, când se va trece la partea practică a proiectului, în funcție de direcția pe care dorește să o urmeze fiecare tânăr în parte. Partea practică presupune că, într-o zi de lucru, fiecare elev va fi „umbra“ unui specialist din domeniul vizat.

Având în vedere succesul de care se bucură proiectul în rândul tinerilor pietreni, organizatorii intenționează să repete acțiunea și pe viitor, la o scară mai mare.

Andreea AMARIEI