Poliţiştii de la Compartimentul Analiză şi Prevenire din cadrul Poliţiei Neamţ s-au aflat ieri la Colegiul Naţional de Informatică din Piatra Neamţ. În colaborare cu specialiști din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Neamț – I.S.J.Neamț, poliţiştii au derulat o întâlnire cu elevii din clasele V – VII la care au prezentat riscurile la care pot fi expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a internetului. Elevii au mai aflat despre modalităţi concrete de evitare a victimizării prin internet, despre cum să aibă un comportament responsabil şi cuviincios inclusiv pe internet, unde nu sunt permise vulgarităţi, ameninţări sau injurii.
Sub sloganul ”Internetul prieten sau dușman”,polițiștii de prevenire au prezentat materiale informative sub formă power-point prin care au arătat elevilor care pot fi cele mai grave riscuri atunci când minorii utilizează internetul -”grooming-ul”. La final, elevii au participat la un joc de rol menit a îi ajuta să identifice soluții concrete de evitare a victimizării prin internet.
Ieri a fost a doua zi din „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, campanie derulată în fiecare an de IGPR. Astăzi este ziua dedicată prevenirii furturilor ce se desfăşoară în Piaţa Ştefan cel Mare din Piatra Neamţ.
Cristina IORDACHE