Elevi din Neamţ, medaliaţi la Concursul Profizica

26/11/2018

Concursul interjudeţean de fizică Profizica, la care au participat 19 elevi din judeţul Neamţ, şi-a desemnat câştigătorii. Competiţia s-a desfăşurat în data de 24 noiembrie, la Liceul „Ştefan Procopiu” Vaslui, în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.
Elevii din Neamţ au obţinut trei premii I, un premiu II, două premii III şi o Menţiune. Cele trei premii I au fost obţinute de elevi ai Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ: Alexandru Apostol (clasa a VIII-a, profesor îndrumător Cristinel Secară), Traian Bistriceanu (clasa a VIII-a, profesor Cristinel Secară) şi Mihai Theodor Lupaşcu (clasa a VIII-a, profesor Cristinel Secară). Cu premiul al II-lea a fost recompensat Cosmin Patranea, elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială Prof. Gheorghe Dumitreasa, Girov (profesori îndrumători Camelia Saulea şi Georgeta Balaban). Premiul al III-lea a fost câştigat de Robert Ionuţ Voaideş-Negustor (clasa a VII-a, Şcoala Gimnazială nr.1 Bicaz-Chei, profesor Luminiţa Cotfasa) şi de Ioan Tudor Hanganu (clasa a VII-a, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” Piatra Neamţ, profesor Georgeta Balaban).
Geanina NICORESCU