Elevi din judeţul Neamţ, invitaţi la Mărăşeşti pentru acţiuni dedicate Centenarului Marii Uniri

Alături de copii veniţi din toată ţara, un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Buleu” din Mărgineni şi de la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Dumitreasa” Girov, împreună cu profesoara Dorina Surdu- director al şcolii Mărgineni şi profesorul Cristian Bordei, a participat la plantarea de puieţi de stejar la Mărăşeşti, în ziua de 18 noiembrie, în cadrul proiectului „Parcul Memoriei Naţionale-RoMândria”.
Cei 12 elevi din judeţul Neamţ au plantat 150 de puieţi, din totalul celor 50.000 de stejari puşi în pământ pe un teren special amenajat la Mărăşeşti, lângă maunsoleul închinat eroilor din primul război mondial. Proiectul, iniţiat de Antena 3 în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, Romsilva şi Consiliul Judeţean Vrancea, şi-a propus plantarea, în total, a 335.000 de stejari, câte unul pentru fiecare erou căzut în primul Război Mondial, sacrificiu suprem care a făcut posibilă realizarea Marii Uniri de la 1918.
„La Mărăşeşti au fost prezenţi şi primarul comunei Girov, prof. Vasile Ciubotaru, profesor de istorie ca formare profesională, reprezentantul Asociaţiei Cultul Eroilor „General Nicolae Dăscălescu” Girov, Olariu Constantin-Bucur, alături de Ioan Popescu, vicepreşedinte la nivel judeţean al asociaţiei. Elevii şi profesorii celor două şcoli din Neamţ au participat la acţiunea naţională dedicată Centenarului Marii Uniri la invitaţia Asociaţiei „În Munţii Neamţului” şi a Consiliului Judeţean Neamţ. Numele voluntarilor se vor regăsi într-o capsulă a timpului, care va fi îngropată în zona centrală a acestui loc închinat memoriei eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial. Adresăm mulţumiri şi transmitem toată consideraţia noastră pentru participarea onorantă la acest eveniment, cu o puternică încărcătură istorică! Acasă, în Neamţ, prima iniţiativă de plantare a unui stejar dedicat Centenarului marii Uniri aparţine elevilor de la Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” Piatra Neamţ, coordonaţi de doamna profesoară Mihaela Gherghelescu. Sperăm ca aceste acţiuni să fie multiplicate la nivelul majorităţii şcolilor din judeţul Neamţ”, a declarat inspectorul şcolar prof. Elena Preda, purtătorul de cuvânt al ISJ Neamţ.
Geanina NICORESCU