*În căutarea profesorilor care nu vorbesc de sus elevului
Diana Dumitrescu, fata de la „Rareş” care a obţinut media 10 la bacalaureat, are lumea la picioare. A fost deja acceptată la una dintre cele mai prestigioase universităţi de pe glob, în Scoţia, unde se va specializa în Film şi televiziune. „Nu resping ideea de a reveni în ţară…”, ne-a spus Diana. „Poate că tinerii n-ar mai pleca din România dacă ar avea o motivaţie să rămână aici…”.
Diana, la cei 19 ani ai săi, se consideră norocoasă pentru mintea ageră cu care a înzestrat-o Dumnezeu şi pentru familia unită care i-a creat oaza de linişte de care avea nevoie pentru a se concentra la învăţătură. la şcoală a fost mereu prima. A terminat gimnaziul la Şcoala Generală nr.2 din Piatra Neamţ şefă de promoţie, apoi a urmat cursurile Colegiului „Petru Rareş”, pe care l-a absolvit cu brio. La bacalaureat a optat pentru fizică, o materie care-i este dragă „pentru că este foarte logică şi se aplică în realitate, în viaţa de zi cu zi”.
Diana este o tânără volubilă, cu simţul umorului, care a înţeles că fiecare etapă a vieţii trebuie trăită aşa cum „cere” vârsta.
„Am avut o adolescenţă perfect normală. Am învăţat constant şi am avut destul timp liber să mă dedic pasiunilor mele – pictura, filmul. Chiar am şi urmat cursuri de desen, pentru că-mi place această latură artistică. Filmul mă pasionează foarte mult, mai ales cel psihologic. Am ales Universitatea din Glasgow pentru că-mi poate deschide orizontul spre film, producţie, regie şi, de ce nu, publicitate. Acolo este un alt sistem de învăţământ, profesorii comunică mai mult cu elevii… e discrepanţa foarte mare faţă de găseşti în universităţile din România. Îmi pare rău, dar asta e realitatea. Prea puţini profesori de aici sunt dispuşi să intre într-un dialog cu elevul, să nu-i vorbească de sus”, ne-a mai spus Diana.
Diana nu şi-a făcut planuri pe termen lung. Va vedea la momentul potrivit. Preferă să meargă din aproape în aproape, să descopere lumea, să trăiască frumos.
Deocamdată, tânăra îşi face bagajele pentru vacanţă: „Cred că voi pleca la Braşov, cu prietenii; cu toţii merităm o pauză de relaxare”.
Geanina NICORESCU
Felicitari Diana !
Am citit cu admiratie acest articol.
Succes in tot ce vei studia. Cu siguranta vei STRALUCI si acolo unde vei studia -in Scotia.
Draga Diana , vei mari detasamentele de tineri romani care au plecat sa studieze in strainatate.
Astfel ,voi sunteti si niste veritabili ambasadori ai tarii noastre.
Cunosc din propie experienta ce bucurie imensa traiesti tu si parintii tai . Fetita mea , absolventa in 2008 a Colegiul Calistrat Hogas , a decis in urma unor examene grele sa fie admisa ca studenta peste ocean…in USA desi a reusit si in Germania, Anglia Olanda.
Ai mare dreptate , asa este cand spui ca in strainatate este alt sistem de invatamant si relatii in care profesorii comunica cu studentii, fara ai privi de sus. Valoarera acolo este privita cu mult respect si-i promovata.
Succes si Dumnezeu sa te ocroteasca !!!