„Elev“ de-al lui Orlando prins în Anglia

catuse*Vladuț Bozu a fost predat polițiștilor nemțeni pentru a fi încarcerat

Un tâlhar aciuat în gașca lui Orlando și condamnat recent la 3 ani închisoare a fost găsit de autorități tocmai în Anglia. Arhi-cunoscut aici și cu poliția suflându-i permanent în ceafă, Vlăduț Constantin Bozu (21 de ani) a plecat de ceva vreme în cele țări străine pentru a-și continua hoțiile și mai ales pentru a se „da la fund“ un timp. În ultimii trei ani, câte unul-două dosare ajungeau pe rolul instanței și, după ce fusese condamnat cu suspendare cât a fost minor, după majorat și fiindcă era recidivist, problema se punea mai dur pentru el: n-ar fi scăpat de pedepse cu executare. Așa că a ascultat de sfaturile „mentorului“ său și a plecat să-și exerseze „talentele“ acolo unde încearcă mulți să se „piardă“, la Londra.

La ultimele procese a lipsit, iar când prima sentință a devenit definitivă, autoritățile judiciare l-au dat în urmărire generală și au obținut mandat de arestare europeană. În baza documentului, poliția londoneză l-a depistat și zilele trecute l-a reținut. „În ziua de 23.11.2015, o escortă formată din polițiști nemțeni și lucrătorii Centrului de Cooperarea Polițienească Internațională l-au preluat de la autoritățile engleze pe B. Vlăduț-Constantin, de 21 de ani, din Piatra Neamț, pe numele căruia exista emis un mandat de arestare europeană. Acesta a fost depistat în Londra în data de 13.11.2015 și a fost reținut“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Vlăduț Constantin Bozu are de executat 3 ani de închisoare pentru complicitate la furt calificat, cu recidivă. Condamnarea de acum este pentru o faptă din 3 septembrie 2013. În acea seară, în jurul orei 21,30, el și cu Orlando au „atacat“ un pietrean căruia i-au furat din buzunar 250 de lei. A fost ușor, pentru că cei doi i-au distras atenția victimei prin metoda „mă bate, nene!“ și, în timp, ce „bietul“ Orlando își căuta scăparea în brațele omului, i-a luat banii din buzunar.

Vlăduț Bozu are numeroase dosare în care a fost cercetat pentru nenumărate hoții și tâlhării, încă de când era minor. Face parte din gruparea celebrului Orlando, cei 7-8 puradei care terorizează cetățenii municipiului având la activ aproape 200 de fapte în ultimii patru ani. Polițiștii pietreni au făcut tot posibilul să-i strângă de pe străzi, în ciuda legislației, și rând pe rând i-au încătușat pe cei mari, din care unii au ajuns în centre de reeducare iar alții la penitenciar. Dar, aici n-au stat mult și, pe motiv de „bună purtare“, reușind să fenteze sistemul cu atitudinea lor, au revenit în stradă, la vechile lor ocupații.

Acum, Orlando este cel mai căutat infractor minor, de când a împlinit, în februarie, 14 ani. „Talentele“ sale, pe care le-a exersat de la 7-8 ani, l-au adus în postura de „cap de afiș“ în peste 60 de dosare penale, instrumentate de anchetatori până în urmă cu un an, când „celebritatea“ și vârsta l-au silit la „autoexilare“, conștient că mai devreme sau mai târziu va ajunge după gratii.

Cristina Iordache