Egalul din prelungiri

Rapid Bucureşti – Ceahlăul Piatra Neamţ 1 – 1 (1 – 0). Au marcat, Martin 22’/Ştefănescu 90+3’

Stadion: Giuleşti, vreme răcoroasă, teren bun, spectatori 4.500

Rapid: Bornescu – Tânc, Lung, Iacob, Stoica – Călin(Rui Miguel 56’), Negru – Martin, Pancu, Coman(Buş 89’) – Roşu(Ciolacu 76’). Antrenor, Marian Rada.

FC Ceahlăul: Calancea – Ţepeş, Ichim, Gorea, Margină – Popadiuc(Cârjan 66’), Onciu(Căruţă 86’), Tabacariu, Chitoşcă – Ştefănescu, Pavel(Mândruşcă 77’). Antrenor, Florin Marin.

Cartonaşe galbene: Martin 28’, Tânc 82’, Coman 89’

Arbitrii: Horaţiu Feşnic – central, Florin Păunescu, Marius Badea – asistenţi, Marius Chioran – rezervă.

Observatori: Aron Huzu, Valer Şulea

Ceahlăul Piatra Neamţ a încheiat la egalitate, scor 1 – 1, partida din deplasare cu Rapid Bucureşti, din etapa cu numărul 14 şi a ajuns la cel de-al cincilea rezultat de egalitate din actuala stagiune. Punctul obţinut luni seară în Giuleşti a fost unul oarecum cu noroc pentru elevii lui Florin Marin, care au reuşit să egaleze în cel de-al treilea minut de prelungiri, după exectuţia superbă de la circa 25 de metri a lui Cătălin Ştefănescu. La ultimul meci din runda a 14-a, în tribunele stadionului Valentin Stănescu au fost prezenţi grecul Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, investitorul italian, Angelo Masone, fostul preşedinte al Astrei Giurgiu, Dinu Gheorghe, iar la începutul reprizei a doua a ajuns şi antrenorul lui Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, care a fost aplaudat frenetic de spectatorii prezenţi la joc. Cu numeroase probleme de lot din cauza accidentărilor sau a suspendărilor, tehnicianul pietrean, Florin Marin a folosit un prim unsprezece foarte tânăr în Giuleşti, cu Margină fundaş stânga, iar Gorea titular în defensivă. Cu toate acestea, oaspeţii au început destul de bine partida şi au avut primele ocazii la poarta adversă. Mai întâi Gorea a executat bine o lovitură liberă de la marginea careului, dar Bornescu a respins de lângă bară, iar apoi Ţepeş a şutat din careu, dar acelaşi Bornescu a fost atent şi a reţinut. A urmat cea mai mare situaţie de gol a Rapidului, în minutul 17, când gazdele au avut practic două ocazii în aceiaşi fază. Coman a centrat în careu, Pancu a şutat bine la firul ierbii, însă Calancea a avut o intervenţie extraordinară, mingea a ajuns la Roşu care a fost blocat în ultimul moment de Gorea. Situaţia din minutul 17 le-a dat elan giuleştenilor, care au început să preseze poarta adversă, însă aceiaşi Pancu şi Coman nu l-au putut învinge din nou pe Calancea, poate cel mai bun jucător de la Ceahlăul în această dispută. Rapid a reuşit să deschidă scorul în minutul 23, când Roşu a centrat bine în faţa porţii, iar Martin a reluat cu latul pe lângă Calancea. Pietrenii au ieşit mai des la atac după primirea golului şi Gorea a avut o situaţie bună de a egala, dar a trimis cu capul puţin pe lângă poartă. A venit minutul 33, când Pavel a irosit cea mai mare ocazie a Ceahlăului. Atacantul pietrean a preluat foarte bine o minge grea, a rămas singur cu portarul advers, dar acesta a respins în extremis. Pe finalul primei reprize, Pancu putea face 2 – 0, când a rămas singur cu Calancea, însă din 8 metri a şutat slab pe lângă poartă. Şi în partea a doua jocul a fost destul de deschis, ambele echipe ratând câte o ocazie imensă de gol. Mai întâi, Chitoşcă a scăpat către poartă, l-a văzut pe Bornescu ieşit, a lobat peste acesta dar mingea s-a dus pe lângă poartă. În minutul 65, noul intratul Rui Miguel a fost bine găsit în careu, însă acesta a şutat în blocajul pietrean. A ieşit din nou la rampă goal-kepper-ul pietrean, Calancea, care în minutul 84 a scos din nou senzaţional şutul de lângă bară al aceluiaşi Rui Miguel. Partida se îndrepta către victoria Rapidului, care ar fi fost a treia din acest campionat pentru giuleşteni, dar a venit faza din minutul 93, când Ştefănescu a prins un şut de zile mari la colţul lung, Bornescu s-a întins degeaba, iar Ceahlăul a plecat cu un punct din Giuleşti. Reuşita de luni seară a fost a doua pentru Ştefănescu din acest sezon, după ce mai marcase şi în egalul de acasă, 2 – 2, cu FC Braşov. „Calancea a fost eroul nostru din seara aceasta, el ne-a ajutat să luăm punctul din Giuleşti. Execuţia mea a fost cireaşa de pe tort. Avem mai multe probleme de lot, suspendaţi şi accidentaţi, pe viitor vor arăta mai bine. Urmează un meci cu Oţelul pe care trebuie să îl câştigăm. Acest egal cu Rapid e echitabil”, a spus din meci Cătălin Ştefănescu. Egalul cu Rapid este unul de moral pentru băieţii lui Florin Marin, care au disputat două partide la rând în deplasare, şi care puteau obţine un rezultat bun şi în confruntarea de la Astra. „Am obţinut un punct cu şansă, în ultimele secunde ale meciului. Sunt mulţumit de rezultat, ţinând cont că am avut probleme de efectiv, ne-au lipsit 7 jucători. Rapidul a avut mai multe ocazii decât noi, dar şi noi ne-am creat câteva oportunităţi de a înscrie. Bine că am făcut-o pe final de partidă. I-am felicitat pe jucători, s-au bătut pentru rezultat, au dat dovadă de caracter şi nu au renunţat la luptă, chiar dacă au fost conduşi pe tabelă. Atmosfera a fost plăcută, suporterii au fost alături de echipa lor şi au pus presiune pe echipa noastră. Această pauză e binevenită pentru noi, sper să îi recuperez pe jucătorii accidentaţi, pentru că ne aşteaptă un joc greu cu Oţelul, cu care ne luptăm pentru evitarea retrogradării”, a spus după meci şi principalul oaspeţilor, Florin Marin. Ceahlăul a ajuns la 14 puncte şi a urcat pe locul 13 în clasament, în timp ce Rapid este pe 16, cu 10 puncte, iar Daniel Pancu era dezamăgit la final de rezultat. „E greu să găsim cuvinte, am făcut, cred, cel mai bun meci din campionat. Am ratat o mulţime de ocazii, dar când intri în prelungiri cu un gol avantaj, nu ai cum să iei un asemenea gol. Asta e lipsă de maturitate, lipsă de experienţă, de concentrare. Pierzi mingea, adversarul recuperează şi iei gol de la distanţă. Am putea spune că a fost ghinion, dar nu e doar asta, nu a fost întâmplător”, a declarat Daniel Pancu. Ceahlăul susţine următorul meci din campionat, pe data de 22 noiembrie, pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, în timp ce Rapid va întâlni în deplasare pe CSU Craiova. Campionatul ligii întâi se va întrerupe timp de două săptămânii pentru a permite echipei naţionale disputarea meciului de pe teren propriu cu Irlanda de Nord, din preliminariile Euro 2016, şi a partidei amicale de săptămâna viitoare cu Danemarca. Ceahlăul are 2 juctori la naţionala de tineret a României, pe Ştefănescu şi Popadiuc, Calancea va merge la lotul republicii Moldova, iar Slavickas a fost convocat la naţionala Lituaniei.

Rezultate, etapa XIV

ASA Tg. Mureş – Gaz Metan Mediaş 2 – 2

Dinamo – Viitorul Voluntari 2 – 3

FC Braşov – Pandurii Tg. Jiu 0 – 3

FC Botoşani – CFR Cluj 0 – 1

Universitatea Cluj – Petrolul Ploieşti 0 – 3

CSMS Iaşi – CSU Craiova 1 – 3

Oţelul Galaţi – Astra Giurgiu 1 – 1

Concordia Chiajna – Steaua 0 – 1

Rapid – Ceahlăul 1 – 1

Clasament

1.Steaua Bucureşti  14  11  1  2  31-8  34p

2. CFR Cluj  14  9  2  3  23-10  29p

3. Petrolul Ploieşti  14  8  4  2  25-9  28p

4. ASA Tg. Mureş  14  7  5  2  19-9  26p

5. Astra Giurgiu  14  7  4  3  23-11  25p

6. Dinamo Bucureşti  14  6  4  4  24-19  22p

7. CSU Craiova  14  6  4  4  18-20  22p

8. FC Botoşani  14  6  3  5  18-19  21p

9. FC Braşov  14  5  4  5  18-21  19p

10. Viitorul Voluntari  14  4  5  5  17-18  17p

11. Pandurii Tg. Jiu  14  3  6  5  17-19  15p

12. Gaz Metan Mediaş  14  3  6  5  15-19 15p

13. Ceahlăul Piatra Neamţ  14  3  5  6  14-23  14p

14. Universitatea Cluj  14  3  4  7  13-20  13p

15. Concordia Chiajna  14  2  6  6  11-21  12p

16. Rapid Bucureşti  14  2  4  8  7-20  10p

17. CSMS Iaşi  14  1  6  7  11-22  9p

18. Oţelul Galaţi  14  1  5  8  6-22  8p