Consilierii locali romaşcani şi-au început pregătirile de week-end muncind cu spor pentru binele comunităţii pe care o reprezintă şi, în 43 de minute, au analizat peste 20 de proiecte de hotărâri. Vineri, la ora 10, preşedintele de şedinţă, Lenuţa Nuşa Chiriac, a dat startul unei încărcate şedinţe ordinare de la care nu au lipsit decât doi consilieri locali. Proiectele au vizat domenii diverse dar nu au creat animozităţi sau contradicţii între votanţi. A fost consemnată doar o singură intervenţie, cea a consilierului Eugen Păuleţ care ar fi dorit ca la punctul 17 al ordinii de zi să se fi prevăzut alocarea unor sume mai mari de bani pentru lucrările efectuate la biserici, subliniind faptul că banii pentru Parohia Sfântul Gheorghe sunt puţini faţă de amploarea proiectului în derulare. Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, a intervenit după observaţia făcută de consilierul Păuleţ şi a precizat că în acest moment bugetul nu permite alocarea unei sume mai mari pentru culte şi pentru parohia Sfântul Gheorghe, în cazul de faţă, dar au luat în calcul ca anul viitor să fie prevăzute în buget sume mai mari pentru a se putea finaliza lucrările începute.
Edilul şef a intervenit şi la următorul punct aflat pe ordinea de zi, pentru a face precizări în legătură cu deschiderea în viitorul apropiat a unui birou al Serviciului de Caziere Judiciare. Spaţiul pentru funcţionarea acestui birou va fi dat în folosinţă gratuită Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ în imobilul aflat pe strada Bogdan Dragoş la numărul 16, imobil care face parte din domeniul public al municipiului Roman. În intervenţia sa, primarul a precizat că după deschiderea acestui birou va urma cel mai probabil un alt pas important pentru romaşcani şi anume acela de a-şi putea ridica certificatele de înmatriculare şi cărţile de identitate pentru autoturisme fără a se mai deplasa până la Piatra Neamţ.
Un alt proiect devenit hotărâre după votul dat de consilerii locali este acela prin care s-a aprobat încheierea unui contract de superficie între municipiul Roman şi S.C. Agrana România S.A. pentru o suprafaţă de 11 140 mp de teren intravilan din strada Energiei, teren aflat în proprietatea societăţii Agrana. Acest teren a fost preluat de către municipalitate în vederea amenajării unei baze sportive. Tot prin voinţa aleşilor locali s-a aprobat şi proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unei autogări de către o firmă locală ce are ca domeniul de activitate activităţi conexe transportului rutier. Această autogară va fi construită pe strada Ogoarelor. Prin aprobarea inventarului parţial al terenurilor aparţinând domeniului privat al municipiului Roman s-a putut consemna faptul că pentru doar cei 6 055 de metri pătraţi inventariaţi până acum valoarea este de peste 8 miliarde de lei vechi. Aceste terenuri vor fi înscrise în evidenţele mijloacelor fixe urmând ca în continuare compartimentul Evidenţa Patrimoniului să întreprindă demersurile necesare efectuarii operaţiunilor de publicitate imobiliară.
Dan VASILIU