Efectele unei licitații contestate: Zece primării au dat față cu Garda de Mediu

garda mediuGarda de mediu Neamț a  aplicat zece sancțiuni contravenționale pentru depozitarea neconformă a deșeurilor în localitățile din județ. Informația, seacă prin conținutul ei, vine pe fondul unei situații paradoxale: în fapt, gunoiul din localitățile respective, care trebuie dus la un depozit conform,  nu are unde să fie dus!

Primăriile Alexandru cel Bun, Doljești, Pângărați, Doljești, Icușești, Piatra Șoimului, Petricani, Tămășeni, Agapia și Negrești, au fost amendate/avertizate de Garda de Mediu pentru ”nerespectarea prevederilor referitoare la responsabilitatea autorităților publice locale de a asigura și de a răspunde pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor inclusiv a deșeurilor menajere periculoase”.

Licitaţia pentru desemnarea firmei care să administreze depozitul de deşeuri din zona Moldovei, amplasat în comuna Girov, a ajuns în instanţă. Asta, după ce mai bine de una de zile, pe fondul unui meci politic penibil între consilierii județeni, a fost amânată până la stadiul în care s-a ajuns acum.

S-au înscris patru firme şi asocieri de firme: Tahal România SRL, Iridex Group Import Export SRL, Asocierea A.S.A. Servicii Ecologice SRL şi Compania Romprest Service SA, precum şi Asocierea Eco Sud SA şi High Sorting SRL.

M.O.T.