Guvernul României, prin cea mai înaltă reprezentare din județul Neamț – Prefectura (sau, ca să ne aflăm într-o treabă mai treabă cu denumirea, mai pompoasă și mai frumoasă: Instituția prefectului) s-a înhămat la o treabă dintre cele mai nobile: ecologizarea. Deocamdată a Lacului Izvorul Muntelui, dar nu se știe până unde îl va duce elanul deja luat.
A fost nevoie de o propunere-impuls venită din partea unui ONG, nimic de zis, în urma căreia a rezultat un fel de parteneriat, dar asta nu știrbește cu nimic noblețea gestului făcut de pe cele mai înalte culmi ale administrației.
Nu ar trebui să fie de mirare o așa adâncă preocupare nu pentru curățenie, nu pentru igienă, ci pentru mult mai mult: pentru ecologizare. Că de pe vremea dacilor și până astăzi nu a mai existat o atâta aplecare pentru treaba asta, iar nu ar trebui să fie de mirare. La urma urmei, nici termenul „ecologizare“ nu este chiar vechi.
Dar nu ne lăsăm amăgiți, totuși. Odată cu valul de peturi care s-a abătut asupra țărișoarei noastre au apărut și niscaiva preocupări pentru acestea, chiar pentru adunarea lor și chiar pe Lacul Izvorul Muntelui. A funcționat o vreme, în vecinătatea barajului, un fel de afacere cu adunatul acestor „plutitori“ și valorificarea lor reciclatoare, cu susținerea financiară a firmei care exploatează apa pentru a produce curent electric. Nu a ținut mult însă, că s-a dereglat ceva: ori un al doilea român a pus ochii pe afacere și nu s-a mai înțeles care și cum, ori devenise prea curat lacul și prea scump curentul. Nu vom ști niciodată, dar amănunte de felul acesta nici nu contează.
Acum, dacă tot s-au apucat de treabă, cu mediatizarea aferentă, o pot ține tot așa și chiar așa se și gândesc și vorbesc. Mai ales că peturi sunt și vor fi, slavă Domnului, iar bazinul hidrografic al Bistriței are multe, multe hectare. Orice ploaie, cât de mică ar fi, tot aduce la vale, tot la vale, până la baraj, o mulțime de astfel de plutitori. Mai ales că, tot de pe vremea dacilor, mare parte din gunoiul gospodăresc se aruncă „la pârâu“. Până să se inventeze petul, gunoiul avea un circuit al lui în natură, la fel ca apa. Acum, în modernitate, rezistența petului a schimbat puțin modelul circuitului, dar nu-i nimic, cu atât mai bine că putem să facem și noi cât mai multă treabă.
Se poate întocmi un proiect, iar apoi nicio campanie, fie ea și electorală, nu va duce lipsă de evenimente.
Ba mai mult, faima acestei trebi ar putea ajunge până în Germania, care, sărmana, nu și-a dat seama că s-ar putea și așa. Adică nemții au socotit ei, cu mintea lor, că dacă vrei să nu îți faci de treabă, te duci direct la cauze, nu scurmi toată viața în efecte. Așa că ei, în ignoranța și în puținătatea lipsei lor de civilizație, au instituit un fel de garanție pe pet: cum cumpără apă minerală, bere sau ce mai dorește germanul în pet, acesta achită și o fracție de euro ca drept promisiune că returnează ambalajul nebiodegradabil. Data viitoare când vine la cumpărături este foarte bucuros că poate să introducă într-o mașinărie peturile adunate și, mai ales, că primește un bon în care este trecută valoarea deja achitată de el și pe care o poate folosi acum la cumpărături. Nu au înțeles însă că astfel țara lor va fi prea curată și că evenimentele pe care le-ar putea mediatiza vor fi prea puține. Dar, iată, pot învăța acum de la noi, dacă noi nu vrem să învățăm de la ei, chiar când Preaînalta Instituție Administrativă este implicată direct în treaba asta cu gunoaie, dar cu potențial serios.
Nu sunt în stare parlamentarii, și sunt câțiva, să tocmească legi cu bătaie până la cauze?! Nu sunt în stare guvernanții, de la mic la mare, să dea ordonanțe și proiecte de legi care să curețe țara?! Da, dar iaca ce bine dau în poze!
Mihael BALINT