Echipele pietrene au dat 29 de goluri

Etapa a treia, din campionatul republicanilor, a fost plină pentru cele patru echipe pietrene. În deplasare, FC Ceahlăul a reuşit victorii la scor cu Sporting Suceava. Acasă, LPS Piatra Neamţ a fructificat avantajul terenului propriu cu LPS Suceava.

Juniorii A de la Ceahlăul (antrenor Gheorghe Bulacu) au reuşit scorul etapei şi foarte probabil al campionatului, 14-0, la Suceava. Republicanii B (antrenor Lidi Chertic) au învins „doar” cu 6-0.

La Piatra Neamţ, LPS a trecut de LPS Suceava, la juniori A (antrenor Tudor Şoimaru) cu 4-1, iar la B (antrenor Gelu Chertic), cu 5-1.

 

 

* Drăghiceanu, chemat la U 15

Ceahlăul va avea un jucător la prima acţiune din toamna lui 2013 a lotului naţional sub 15 ani, în curs de constituire. După trialul de la Piatra Neamţ, la care a participat şi selecţionerul, Dumitru Uzunea, a fost convocat Marian Drăghiceanu. Acesta provine de la grupa lui Florin Axinia şi nu este străin de campaniile anterioare pentru constituirea celei mai mici naţionale. El a fost desemnat cel mai bun jucător la turneul final al Cupei Regiunilor, desfăşurat în această vară. Pe Dreghiceanu l-a remarcat şi Hagi, acum doi ani, la etapa de zonă a Cupei Danone.

După ce a văzut copiii din toate regiunile, antrenorul Uzunea i-a chemat la Mogoşoaia pe cei mai buni, pentru un stagiu de trei zile (23- 26 septembrie), care constituie tot o etapă de selecţie.