Bolnavii netransportabili trebuie să îndure ruşinea de a fi văzuţi în situaţii nedemne
Bolnavii netransportabili care au nevoie urgentă de îngrijri la spital trebuie să suporte ruşinea de a fi văzuţi de vecini în cele mai hâde ipostaze din viaţa lor. Şi asta pentru că echipajele de salvare sunt alcătuite doar din şofer şi un cadru sanitar cel mai adesea plăpând, nepregătit pentru cărat tărgi ori scaune cu rotile. Ambulanţierul este, atunci, nevoit să apeleze la un vecin mai zdravăn, care să-l ajute să coboare pacientul cu targa pe scări, până la salvare. Şi nu e de mirare că, în funcţie de etajul de la care trebuie transportat bolnavul, vecinii binevoitori devin din ce în ce mai greu de găsit. Dar chiar şi aşa, este destul de degradant pentru un bolnav, mai ales dacă este conştient, să fie văzut într-o situaţie critică, şi una peste alta, să mai şi fie cărat de oameni la care nu a apelat vreodată, din orgoliul de a nu se face de râs.
Dr. Dorice Albu, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, este, însă, de părere că nu ar fi corect ca echipajele de salvare să apeleze, în astfel de cazuri, la ajutorul pompierilor: „Numai atunci când pacienţii sunt supraponderali apelăm la pompieri, pentru că au acea autospecială FRAP. În rest, ne ajută vecinii bolnavilor, aparţinătorii. Mizăm pe buna lor credinţă, n-avem încotro. Este greu şi pentru echipajele noastre şi poate nici pacienţii nu sunt încântaţi când chemăm vecini să ne ajute, dar nici nu ar fi corect să apelăm de fiecare dată la pompieri, pentru că au şi ei intervenţii la care nu pot întârzia niciun minut”.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, săptămâna trecută, că ar fi bine ca fiecare casă să aibă detectoare de gaz şi de fum şi chiar şi stingător şi pătură specială în bucătărie, pentru prevenirea accidentelor grave şi chiar a deceselor provocate de incendii. Poate pe lângă a-i pune pe oamenii de rând la cheltuială, s-ar gândi şi la o soluţie viabilă pentru transportul pacienţilor cu targa fără a-i mai pune în situaţii jenante.
Geanina NICORESCU
