Echipa liberală și-a prezentat proiectul de guvernare locală pentru Piatra Neamț

PNL Chitic&Tapu*Primarul Dragoș Chitic a prezentat sinteza proiectului Piatra Neamț 2020

„Principiile pe care s-a realizat acest program sunt transparența, deschiderea, consultarea cetățenilor, cheltuirea eficientă a banului public. Când am gândit strategia de dezvoltare locală Piatra Neamț 2020, am luat în calcul atât misiunea unui primar, aceea de a gestiona problemele curente ale orașului, care înseamnă curățenie, câini comunitari, locuri de joacă etc., dar și viziunea pentru viitor, dezvoltarea comunității. După experiența căpătată la Primărie știu că banii colectați din taxe și impozite pot acoperi cheltuielile curente ale orașului, în timp ce dezvoltarea presupune atragere de fonduri atragerea de fonduri europene și guvernamentale. De aceea, am pregătit 14 proiecte cu finanțare europeană, realizabile, pentru că sunt gândite potrivit modului în care se alocă banii europeni în exercițiul bugetar 2014–2020, precum și punerea în practică a conceptului Piatra Neamț oraș inteligent smart city, tehnologii inovative. Unele dintre proiectele programului de guvernare locală Piatra Neamț 2020 pot fi realizate doar într-un parteneriat constructiv cu Consiliul Județean și mă refer aici la transportul public, înființarea unei universități de stat, parc industrial, programe creștere a sănătății populației, proiecte de infrastructură de apă și canalizare, sprijinirea cluburilor sportive și acțiuni de promovare turistică. Pentru asta am gândit unitar, de aceea Piatra Neamț 2020 face parte din proiectul Neamț 2020 și sunt convins că acest proiect integrat reprezintă soluția pentru dezvoltarea județului Neamț în context regional“, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Piatra Neamț 2020 are drept scop creșterea calității vieții, creșterea confortului locuitorilor din Piatra Neamț

„Acest program dorește să facă din Piatra Neamț un oraș ofertant pentru orice tânăr aflat la început de drum. Să găsească aici locuri de muncă bine plătite, educație și sănătate de calitate, un oraș sigur pentru familie, un oraș care oferă oportunități de petrecere a timpului liber. Este cel mai complet și potrivit program de guvernare locală pentru următorii 4 ani pentru Piatra Neamț și asta pentru că este singurul program realist cu termene de execuție și surse de finanțare. Acest program nu va fi implementat de un om, ci de o echipă, îndrăznesc să spun că este cea mai bună și mai completă echipă care a ajuns vreodată la Consiliul Local Piatra Neamț. Sunt oameni competenți în domeniile lor de activitate. Din 29 de consilieri locali, doar doi și cu mine trei au mai deținut vreodată o funcție de consilier. Fiecare vine cu un proiect pe care dorește să îl implementeze și, poate cel mai important, fiecare consilier se va ocupa de un cartier, va ține legătura cu locuitorii dintr-un cartier și le va cunoaște îndeaproape problemele“, a concluzionat primarul Dragoș Chitic.

Senatorul Eugen Țapu-Nazare a dezaprobat modul în care PSD a ales să lupte în această competiție electorală. „În urmă cu aproape două săptămâni, la începutul campaniei electorale, am anunțat că PNL se va axa pe prezentarea de proiecte, pe confruntarea de idei, și am sperat sincer că această campanie poate fi dusă de toți competitorii într-un spirit de fair play. Se pare că am fost naiv să cred că acest lucru este posibil. PSD a arătat încă o dată dimensiunea ipocriziei sale: lipsit de proiecte, are drept singur scop să își atace contracandidații. Printr-o întâmplare, acum câteva zile, presa centrală a descoperit că mașinăria de postaci PSD nu este o invenție, este o realitate diabolică, menită să discrediteze orice candidat care are ceva de spus, orice proiect, o mașinărie care minte cu nerușinare și care este extrem de bine coordonată. Avem dovada că fiecare postac dă raportul despre ceea ce postează și, în egală măsură, este atent coordonat de la «centru» și are două misiuni: pe de o parte, să discrediteze oamenii PNL, principala țintă fiind Dragoș Chitic, candidatul la Primăria Piatra Neamț, pe de altă parte, să îl laude excesiv și fără acoperire pe candidatul PSD. Noi nu am răspuns cu aceeași monedă, nu o vom face nici de acum înainte. În schimb, le vom spune oamenilor că există șanse de reușită, de dezvoltare, că primarul Dragoș Chitic are pregătite 14 proiecte europene cu finanțare europeană de 90 de milioane de euro, că Piatra Neamț 2020 este un program coerent, articulat, prin care se creează locuri de muncă, dezvoltare, plus valoare. PSD nu se dezice de practicile sale de tip baron local și nici nu ne mirăm că este așa, cât timp lider al acestui partid la Neamț este un personaj controversat, care a falimentat propria firmă și care acum și-a propus să falimenteze județul Neamț“, a declarat senatorul Eugen Țapu-Nazare.

Spre deosebire de Ionel Arsene, parlamentarii PNL de Neamț s-au implicat în inițierea de legi care să însemne reforma societății românești și care se răsfrâng asupra întregului județ: modificări la legea educației, la codul penal, legea votului prin corespondență sau legea electorală.

„Unul dintre cele mai așteptate pachete legislative, cel al achizițiilor publice, a fost adoptat acum câteva zile și a fost așteptat atât de mediul de afaceri, cât și de autoritățile contractante. Pachetul de legi mărește transparența procedurilor de achiziții publice și stimulează investițiile, dar dă și posibilitatea administrațiilor locale de a gândi criterii de evaluare, care să sporească autonomia locală. Aceasta este diferența majoră față de liderii PSD: noi aplecăm urechea la nevoile comunității și încercăm să le rezolvăm, ei au nevoie de un permanent scandal, în lipsa proiectelor concrete“, a concluzionat senatorul Eugen Țapu-Nazare.