Seminar „Dreptul consumatorilor la hrană sănătoasă”
Tema de actualitate care preocupă o lume întreagă- „Dreptul consumatorilor la hrană sănătoasă”- a fost dezbătută, ieri, în cadrul unui seminar organizat de CJPC Neamţ, prin care a fost marcată Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. La eveniment au participat subprefectul Gheorghe Neculae, Cristian Hîncu- liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Iulian Popa- preşedintele Asociaţiei de Consumatori Protect&Justice Neamţ şi elevi ai Liceului Tehnologic Economic Piatra Neamţ.
Natalia Hruşcă, comisar şef adjunct al Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Neamţ, a subliniat faptul că este normal ca omul, în calitatea sa de consumator, să-şi dorească să afle tot mai multe despre compoziţia alimentelor, pentru că doreşte să consume alimente sigure, care nu-i pun viaţa în pericol: „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor desfăşoară verificări mai ales pe linia de etichetare a produselor, militând pentru a avea pe piaţă produse şi servicii de calitate, pentru ca toţi consumatorii să fie informaţi corect şi transparent. Educarea şi conştientizarea consumatorilor asupra drepturilor şi intereselor lor legitime poate conduce la un model de comportament activ din partea lor, cetăţenii fiind oricând pregătiţi şi dispuşi să-şi apere aceste drepturi, în interes propriu sau al societăţii. Este esenţial să avem produse si servicii de calitate. Eticheta produsului trebuie să asigure toate informaţiile privind produsul. Ca o noutate, vă pot spune că pe etichetă trebuie de acum să fie înscrise valoarea energetică, conţinutul de grăsimi, glucide, sare, proteine. Trebuie înscris şi conţinutul de alimente alergene”.
* „Hrana poate deveni periculoasă prin atâtea procesări”
Subprefectul Gheorghe Neculae a subliniat faptul că Instituţia Prefectului este interesată ca populaţia să fie sănătoasă şi să-şi cunoască drepturile: „Hrana este o componentă esenţială a vieţii. Din păcate, hrana poate deveni periculoasă prin atâtea procesări şi adăugiri de diferite E-uri. De aceea, este foarte important să existe un control constant al calităţii produselor pe care le consumăm”.
Şi Iulian Popa, preşedintele Asociaţiei de Consumatori din Neamţ a subliniat că, evident, traversăm o perioadă în care a crescut producţia de alimente nesănătoase. În aceste condiţii, este foarte important să ne cunoaştem drepturile, să recunoaştem alimentele nesănătoase şi să nu lăsăm păcăliţi. Iulian Luca subliniază că, printre E-urile periculoase, se numără E102, E110, E120, E124 (colorant alimentar roz, care produce tumori pe glanda tiroidă).
Condiţiile în care sunt nevoiţi să lucreze comisarii pentru protecţia consumatorilor lasă mult de dorit, potrivit liderului de sindicat Cristian Hîncu: „Nu există o protecţie juridică- şi vreau să vă spun că în unele situaţii colegi de-ai mei au fost sechestraţi de agenţi economici pe care i-au amendat. De asemenea, trebuie să spun că nu toate comisariatele funcţionează în condiţii umane. Pot să dau exemplul unui sediu fără curent şi căldură. Şi un aspect foarte important este acela că salariile comisarilor sunt cele mai mici din rândul celor care lucrează în instituţii de control!”.
Geanina NICORESCU