După contestaţie, Şoric valorează tot 3,5

Aurelian Şoric a pierdut definitiv şansa de a deveni magistrat. El a făcut contestaţie la nota de la prima probă, cea eliminatorie, şi nu a obţinut nici măcar o jumătate de punct în plus. Fostul şef al Poliţiei Neamţ s-a înscris la concursul de intrare în magistratură şi la sfârşitul lunii ianuarie a susţinut proba eliminatorie. La testul grilă de verificare a cunoştinţelor de drept civil şi drept penal, Aurelian Şoric a obţinut un punctaj lamentabil şi, ca majoritatea candidaţilor, a contestat rezultatul. Nici după recorectare nu a „smuls” nimic, astfel că a rămas cu cele 35 de puncte cât a obţinut iniţial, deşi avea nevoie de minim 70 pentru a merge mai departe.

Este al treilea eşec pentru cel care a confundat cămătarii cu oamenii de bună credinţă, după ce anul trecut a „dat” de două ori pentru avocatură şi a ratat, la fel de lamentabil.