- O maşină care ducea doi deţinuţi la Bacău a fost aruncată pe contrasens de un „italian” din Buhuşi
- Accidentul s-a petrecut la Hemeiuş
- O altă maşină de Neamţ a fost implicată într-un accident la Orbeni
O dubă de-a Poliţiei Neamţ, care ducea, ieri dimineaţă, doi arestaţi la Penitenciarul Bacău, a fost lovită în plin de un şofer neatent, care n-a observat autospeciala, a ieşit dintr-o coloană şi a virat la stânga spre o staţie Peco. „Este vorba despre un bărbat de 47 de ani din Buhuşi, care conducea un autoturism cu numere de Italia”, a declarat Narcisa Butnaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bacău. „În urma impactului, autospeciala Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ a fost proiectată pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din Bacău. Accidentul s-a soldat cu rănirea bărbatului de 47 de ani şi a pasagerei din autoturismul său, ambii suferind leziuni minore, care nu au necesitat spitalizare”.
Pe numele şoferului neatent s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Deţinuţii – un traficant de droguri din zona Roman şi un tâlhar – au scăpat teferi din dublul impact, ca de altfel şi şoferul de pe duba poliţiei.
„Maşina noastră nu putea merge mai departe, pentru că era avariată serios şi se rupsese o conductă de la lichidul de frână”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ. „Arestaţii au fost preluaţi de o altă autospecială şi duşi la penitenciar, iar noi vom repara duba pe asigurarea şoferului vinovat, care nu înţeleg cum de n-a observat-o, deşi avea semnalele de avertizare în funcţiune”.
- 6 victime la Orbeni, pe E 85
Un alt accident din judeţul Bacău, în care a fost implicată o maşină de Neamţ, s-a petrecut în seara de 7 august, în localitatea Orbeni. Vinovat a fost un şofer din Vrancea, Cosmin M. (21 de ani) care nu a păstrat o distanţă suficientă, a lovit maşina de Neamţ, ce rula în faţa sa, şi a proiectat-o într-o maşină de Ucraina. Cel mai grav au fost răniţi ucrainienii, care au suferit fracturi şi contuzii.
C.M.