Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Neamţ s-au autosesizat într-un caz devenit viral pe Facebook. O femeie din Piatra Neamţ a postat o filmare ăn care arată cum şterge un ou si iese la iveală data veche de valabilitate- ştanţată iniţial.
“Ca urmare a videoclipului postat pe Facebook, de către o femeie din Piatra Neamţ, în care se poate vedea cum un ou a fost vopsit pentru a acoperi data veche de valabilitate inscripţionată şi că oul are o nouă dată de expirare, DSVSA Neamţ s-a autosesizat şi, în data de 18 septembrie şi 19 septembrie s-au efectuat controale la hipermarket, unde au fost verificate ouăle recepţionate şi comercializate. S-a constatat că nu sunt ouă expirate, vopsite sau provenite din surse neautorizate sanitar veterinar”, a precizat conducerea DSVSA Neamţ, prin Biroul Comunicare şi Relaţii Publice.
Autoarea postării pe reţeaua de socializare pusese şi un comentariu pe măsura imaginilor lansate: “Uitați ce surpriză „frumoasă” am avut în aceasta dimineață… ouă expirate, vopsite din nou și schimbată data de valabilitate. Așa ne îmblonăvim și nu știm de unde”, a scris femeia pe Facebook. În postarea de pe pagina de Facebook femeia menționează și numele magazinului precum și fotografii cu cartonul cu ouă și bonul de casă de la magazin.
Furnizorul de ouă al hipermarketului incriminat a emis, la rându-i, un comunicat prin care a precizat că va înainta instanței plângere pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune împotriva autoarei înregistrării postate pe rețeaua de socializare, “având în vedere că un astfel de demers poate cauza prejudicii enorme Cooperativei și prejudicii substanțiale de imagine producătorilor români”.
Făcând, sau nu, abstracţie de acest caz, regulile de igienă tot trebuie respectate întocmai: ouăle să fie spălate bine înainte de a fi puse la fiert sau de a fi ciocnite şi scos din ele conţinutul pentru omletă, ochiuri, prăjituri etc.
Geanina NICORESCU