*De ce nu plâng nou-născuţii ţinuţi ore în şir în braţe de tinerele cerşetoare? „Alcool, somnifere, droguri!” – explică un om al legii
*Metoda „madona şi copilul” a înlocuit-o pe alta la fel de celebră “tânăra şi sora oarbă”
Aţi văzut, de atâtea ori, în parcările marilor magazine din Piatra Neamţ, sau pe străzi, sau în alte locuri agglomerate, o cerşetoare tânără, de 15 până la 30 de ani, care ţine în braţe un copil mic? Normal că aţi văzut şi prima reacţie este fie de milă („Vai de capul lor, ce viaţă de câine duc…”), fie de furie (“Nesimţito, de ce ţii copilul în ploaie sau soare cu orele? De asta l-ai făcut, să-l foloseşti la cerşit?”).
Dar aţi auzit veodată un belebeluş din acesta, înfofolit în multe ţoale, plângând? Foarte rar sau deloc.
Dincolo de trucul cu păpuşă folosită în loc de copil (da, există şi metoda asta, dar e folosită mai ales iarna…), în majoritatea cazurilor chiar e vorba de un copil de câteva luni. Pentru orice părinte care ştie că un bebeluş are infinite motive de a plânge sau de a scânci, cuminţenia exagerată a nou-născuţilor folosiţi la cerşit e suspectă. Ce copil normal, care a văzut lumina soarelui acum câteva luni, ar tăcea cu orele, ţinut afară, şi la -10 sau chiar -20 de grade dar şi la + 30 de grade?
“Un copil îmbătat cu alcool sau aflat sub efectul unor somnifere sau a altor droguri!”, spune un om al legii care a dorit să explice acest fenomen dar sub protecţia anonimatului (“Nu vreau să-mi aprind paie în cap, să zică unii că mă dau deştept!”).
Specialistul nostru (îi vom spune Gelu) a lucrat ani mulţi şi la Poliţie şi la Jandarmi, în stradă şi cunoaşte mecanismul reţelelor de cerşetorie ca pe propriul buzunar.
„Pretextul cel mai des invocate de tinerele cu copii este că le trebuie bani să dea mancare celor mici. Şi le dau. Pâine înmuiată în votcă sau alt tip de alcool. De aia copiii aceia nu scot nicio vorbă, dormitează într-una parcă sunt urşi la hibernare. Cât îi trebuie unui copil de câteva luni, de câteva kilograme ca să fie îmbătat? Nu-i dau nimic de mâncare dimineaţa ca să fie flămând. Şi apoi ori îi dau un biberon cu lapte în care au pus şi alcool, ori dacă deja copilul e mai mărişor, îi dau pâine înmuiată în votcă. Sau în rom. Doarme copilul dus. Pentru câteva ore devine o masă amorfă, un înger adormit numai bun de folosit pentru a stârni mila trecătorilor. Singura grijă a mamei (de cele mai multe ori nici nu e mama adevărată, copilul fiind înprumutat) este să-l ţină în braţe, să nu-l scape…”, spune Gelu.
Alcoolul nu e singura metodă. “O altă tehnică este cea a folositii drogurilor. Dar acestea sunt prea scumpe, aşa că, cel puţin în Neamţ nu e folosită sau e utilizată accidental. În schimb somniferele nu sunt scumpe. Şi sunt şi ele folosite. Cu sau fără reţetă, merge una mai tinerică şi mai bine îmbrăcată la farmacie şi cere somnifere. Nu neapărat pentru copii, iau şi pentru adulţi şi dau la copii. Sunt mai tari, au efectul mai sigur. Sau alte medicamente care dau somnolenţă, folosite aşa, separate, sau în combinaţie cu alcool. Practic, cu acest tratament aplicat constant, acel copil devine o legumă.
Soluţia? Autorităţile!
“Este foarte greu de probat felul în care aceşti copii sunt îmbătaţi sau drogaţi, inclusive cu medicamente. Vă daţi seama că nu fac asta în public ci în locuri ascunse. Dar s-ar putea proba şi aceste fapte care înseamnă rele tratamente aplicate minorului şi încălcarea dreptului la o viaţă decentă a acestor copilaşi. Cum s-ar putea proba? Simplu: luat copilul cu tot cu mama adevărată sau surogat şi duşi la analize. Apoi, simplul fapt că un copil este ţinut cu orele şi zilele în soare sau în frig este tot un tratament incorect. Cu tehnica din ziua de azi, e de ajuns ca, în baza unui mandat dat de magistrat, să fie filmate aceste situaţii, mers apoi la instanţă şi orice judecător pronunţă sentinţa de decădere din drepturile părinteşti şi practic salvează acel copil din ghearele acestor reţele”, spune Gelu.
Acesta mai sesizează o situaţie interesantă: “Astfel vor apărea şi unele complicaţii dar care apoi se clarifică: a, nu e copilul tinerei care îl purta în braţe? Păi ce căuta la ea, de ce nu e lângă mama lui? Ce să spun, că am auzit şi de închirierea unor copilaşi, cu ziua?”.
Concluzia e una singură. E greu dar nu imposibil ca autorităţile (Poliţie, Direcţia Copilului, Parchet, Justiţie) să salveze aceşti copii din mâinile celor care îi exploatează şi calcă în picioare ideea de copilărie.
„Sora oarbă” şi desfiinţarea metodei
Imediat după Revoluţie, una din metodele de cerşit care a făcut “moda” în domeniu ani de zile a fost “sora oarbă”. O adolescent dusă de mână de o alta (mai tânăra sau mai bătrână) – aceasta era reţeta care umpluse oraşele. În trenuri, gări, autogări, pieţe, magazine, târguri etc, cuplurile de „oarba şi sora” deveniseră o prezenţă obişnuită. Iniţial, din ce spun cunoscătorii, fusese vorba de un caz real, din Iaşi. Văzând cuplul a două surori (din care una oarbă) şi succesul lor la mila publică, o reţea de cerşetori rromi a multiplicat reţeta, inventând într-o săptămână alte cinci cupluri. Două acţionau în Bucureşti şi pe litoral (că era vară), celelalte trei erau purtate dintr-un oraş în altul. Metoda s-a lărgit, şi alte reţete au aplicat-o. După nici jumătate de an, aveai impresia că aproape în fiecare familie din România este câte o tânără oarbă, aşa de multe erau cuplurile de surori care bântuiau peste tot.
Spre cinstea lor, au tras un semnal de alarmă la acea vreme, demascaând escrocheria, chiar asociaţiile nevăzătorilor, liderii acestora fiind sideraţi că durerea şi problema reală reală cu care se confruntă unii semeni este folosită abuziv, mincinos şi parazitar de escroci. Mai greu, dar s-au mişcat şi autorităţile. Au fost întocmite dosare penale pentru înşelătorie unor „oarbe” care vedeau bine merci dar şi însoţitoarelor acestora.
După primele pronunţări de sentinţe de închisoare cu executare, moda cerşetoarei oarbe care cântă o melodie tristă şi a surorii care o poartă de mână a dispărut de la sine.
Reîntorcându-ne la moda cu „madona şi copilul”, este evident că şi în aceste cazuri, tot intervenţia autorităţilor trebuie să lichideze fenomenul.
În spatele acestor personaje din stradă se află, evident, şefi de reţele de cerşetorie. Care câştigă bine, trăiesc bine, mizând pe impresionarea cetăţenilor care nu ştiu adevărul. “Mâna întinsă care nu spune o poveste nu merită să primească de pomană” este o replică dintr-un film de după ’90. Aici povestea e clară dar, din păcate nu e film ci viaţa reală şi mizerabilă în care sunt târâte şi nenorocite destinele unor copii fără vină.
Daniel VINCA