Dragoş Chitic, trafic de influenţă pentru PSD?

Nu a trecut mult timp de când Ludovic Orban, preşedintele PNL, a spus, de la tribuna naţională a partidului, că trebuie dat cu bâta în PSD, că, iată, expreşedintele Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, s-a „conformat” total pe îndemn: a sunat la unii consilieri judeţeni, PNL sau nu, să-i îndemne, Dumnezeu ştie din ce poziţie, să voteze cu un proiect propus de PSD, pentru şedinţa de mâine. Din start spunem că nu ştim ce interes are să se lupte pentru un proiect al PSD, pentru o zonă în care nu are absolut nici o treabă. Una, că n-are nici un respect pentru bâta lui Orban; doi, că s-a apucat să dea telefoane pe un proiect care nu-l privea nici pe departe; trei – că s-a apucat să facă trafic de influenţă (în România nu există Legea Lobbyului încă), pe un proiect care nici pe departe nu-l priveşte (Zona 2 Roman), ceea ce ridică o dilemă rezonabilă: ori îl doare în cot de preşedintele partidului, ori are un interes (altul decât cel legitim, de primar); Sau: poate dl. primar Chitic împreună cu alții ( știe dumnealui despre cine vorbim ) nu este străin nici de faptul că nimeni nu s-a prezentat la licitația pt. lotul unu la Consiliul Judeţean privind managementul deşeurilor etc; ori, varianta ridicolă, pe care nu prea am miza, chiar crede că are putere şi influenţă în PNL cât să-l ducă mintea să decidă un astfel de demers. Dragoş Chitic nu a mărşăluit de unul singur în campania telefoanelor, spune el, citându-l pe fostul primar al Romanului. L-a luat drept scut pe deputatul Leoreanu, argumentând, cu mâna pe inimă, că e decizia partidului. Deputatul Leoreanu devine, astfel, o altă armă contra bâtei lui Orban, sau doar (poate chiar el este motorul acestei campanii) şi-a dat acordul pentru o campanie Chitic-anti Orban. Domnul deputat n-a răspuns la telefon, dar am aflat că da, şi-a dat acordul. Dincolo de dilema carageliană, „eu cu cine votez(?!)”, nu prea se înţelege cum a ajuns mierosul Chitic să facă trafic de influenţă pentru PSD, de ce, din ce poziţie, şi cam cât crede el că are influenţă. Întrebări la care nu trebuie să ne răspundă nouă. Desigur, dacă va dori dovezi – şi, presupunem că va dori, le găseşte la sediul redacţiei. Unde îl aşteptăm, cu declaraţia de fidelitate către dl. Orban. Una reală, nu doar publică. Dovezi care pot fi publicate în orice moment. Domnule Orban, poate veţi dori să vedeţi cu cine vreţi să mărşăluiţi. Ar fi interesant. (Redacţia)