Dragoș Chitic: În septembrie va fi gata Piața Centrală

„Monitorizăm lucrările în Piața Centrală, obiectivul major de investiții pentru municipalitatea pietreană. Suntem în strânsă legătură cu proiectantul,constructorul, ceilalți factori implicați“, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț.

„Suntem în săptămâna a 11-a de la începerea lucrărilor. Cum va arăta viitorul obiectiv, construcția cea mai așteptată? La parter vor fi 150 tarabe de inox, corpurile B și C parter cu etaj, vor avea o zonă de carne, o zonă de pește (extindere pe latura nordică)cu 27 camere frigorifice. Lactate și ouă 22 boxe, pâine – 11 boxe, fiecare de 11 mp, o zonă unelte agricole, un punct control sanitar veterinar, fast food, zonă pentru copii. La etaj – birou administrativ unde-și va desfășura activitatea viitorul administrator, o zonă de alimentație publică și una pentru produse agroalimentare cu 40 de boxe a câte 8 mp fiecare, grupuri sanitare, vestiare, dușuri, sistem de monitorizare modern“, a adăugat primarul.

În premieră pentru un obectiv în derulare, primarul a inventariat și personalul care lucrează acum la Piața Centrală: „Forța de muncă disclocată: 10 instalatori, 15 muncitori ridicare structuri metalice, 15 muncitori confecționare structuri metalice, 10 muncitori pentru structuri, 6 pentru partea de construcții, executând prgătirea pentru turnarea șapei de pe nivelul 1 și pe cele două corpuri B și C“.

În interiorul construcției există o zonă nouă pentru vânzarea de carne. Extindere nouă – structura metalică pentru zona de pește este realizată în proporție 80 la sută.

Așa cum se derulează acum lucrările, Dragoș Chitic este optimist: „Dacăe cazul, intervenim acolo unde poate exista un blocaj. În acest moment, putem spune că termenul de finalizare septembrie 2016 va fi respectat“. (M.O.T.)