DRAGOMIREŞTI: ”Sărbătoarea Salcâmului”

Dragomireşti 2013 031_resize

*prilej de bucurie şi de distracţie pentru întreaga comunitate

Sărbătoarea Salcâmului a ajuns în cel de al cincilea an de cînd oferă dragomireștenilor bucuria de a se întâlni în număr foarte mare, pentru a se distra în ziua anume dedicată comunei în care trăiesc și muncesc. Locul ales este Parcul cu salcâmi, din satul Unghi. De aici, de altfel, vine și numele pe care edilii l-au atribuit sărbătorii comunei Dragomirești. Ediția din acest an, duminică de duminică,  au tot amânat-o din cauza ploilor, de s-au și scuturat salcâmii…

Dar nu floarea salcâmului e cea care îi aduce pe dragomireșten laolaltă, la ziua comunei lor, ci prilejul de a fi împreună la un moment sărbătoresc, pentru se bucura și distra cum numai ei știu s-o facă. La fel de bine cum știu și să muncească.

De data asta, din păcate, nici primarul lor de suflet, Vasile Panaite, nu a fost alături de ei, chiar de la înceutul manifestărilor dedicate Zilei Comunei Dragomirești. Problemele stringente ale obștii l-au pus pe drumuri chiar și la ceas de sărbătoare,  rezolvarea lor nu suporta amânare, de asta a fost nevoit să plece de urgență la București. De s-ar întoarce cu vești bune! Că multe investiții îndrăznețe așteaptă să fie continuate, altora să li se de startul, unele fiind acum blocate tocmai din lipsa banilor.

Cum creștinește se obișnuiște la astfel de manifestări, un sobor de preoți a oficiat o slujbă de binecuvîntare a mulțimii, a tuturor locuitorilor comunei Dragomirești și a invitaților lor. Un Te Deum de mulțumire lui Dumnezeu pentru ajutorul care îl dă tot timpul, dar și pentru că le-a făcut parte de vreme bună, pentru frumoasele momente pe care pot să le petreacă tihniți împreună la această sărbătoare dragă lor.

Programul cultural-artistic a fost bine gândit, să fie pe placul tuturor participanților la acest eveniment, dar ”croit” și pe măsura visteriei primăriei. Totul a ieșit foarte bine până la urmă. Scena a fost mereu animată, toate privirile și urechile fiind mereu acolo îndreptate. Micii artiși, nume sonore ale muzicii populare și unșoare, dar  și maeștri dasurilor populare au încântat deopotrivă publicul.

Vremea frumoasă a fost de partea dragomireștenilor pe tot parcursul zilei de ei. La fel a fost și petrecerea de ”Sărbătoarea Salcâmului”, ajunsă la cea de a cincea ediție.

 

„E o zi minunată!”

 

Convorbire cu primarul Vasile Panaite

 

Pe primarul Vasile Panaite l-am întilnit cu câteva zile înainte de ”Sărbătoarea Salcâmului”. N-avea stare. În fapt, asta este firea lui. Nu stă o clipă locului, mereu are ceva de făcut pentru comunitate. Acum, era și mai ”agitat”. Avea de pregătit un eveniment de suflet pentru dragomireșteni, dar și multe alte probleme de rezolvat pentru binele obștii. Lipsa banilor de investiții  îl ”stresau” cel mai tare. Chiar dacă, recent, a finalizat investițiile cele mai mari din istoria comunei, cele prinse în proiectul integat de 2,5 milioane euro, nu are de gând să se oprească aici. Spre ce anume tintește în continuare,aflăm imediat.

Rep.: Înainte de a începe sărbătoarea dragă  întregii comunități, un gând, o urare de la primul lor ales?

Vasile Panaite: Transmit tuturor locuitorilor comunei Dragomireşti multă sănătate, putere de muncă, bună înţelegere  şi împlinirea tuturor năzuinţelor. Le doresc să aibă parte de realizări cât mai frumoase. Îi rog să aibă încredere în mine, că voi realiza investiţiile deja pornite, dar şi cele aflate în stadiu de proiect ori de… promisiune. Am demonstrat că tot ceea ce spun, chiar şi fac!

Rep.: Mereu aţi fost prins până peste cap cu derularea mai multor investiţii, care de care mai presantă. Şi acum, în prag de sărbătoare, gândul tot la ele vă zboară. La moment sărbătoresc fiind,  investițiile vă dau un motiv în plus de bucurie. Vorbiţi-ne despre stadiul lor.

V.P.: S-a făcut recepţia finală a lucrărilor de construcţie de la căminul cultural,  centrul de zi pentru elevi, tip after school, precum şi de la asfaltarea drumului comunal. Practic,  lucrările din proiectul integrat de 2,5 milioane euro sunt toate terminate, am respectat termenul prins în contractul de finanţare. Am avut un disponibl de peste 800 milioane lei vechi, aşa ne-am putut descurca foarte bine până am primit de la Uniunea Europeană banii pentru prima tranşă de plăţi, jumătate din valoarea proiectului. Nu am mai fost nevoiţi să apelăm la credite bancare, să plătim dobânzi şi comisioane. În momentul de faţă, proiectul este achitat integral.

Rep.: În comuna Dragomireşti deja au intrat 2,5 milioane euro, bani europeni, materializaţi în investiţii de reală utilitate publică. În paralel, în derulare aveaţi şi investiţii ce urmau a fi făcute pe bani româneşti, nu numai europeni. În cazul lor, cum merge treaba?

V.P.: Bani s-au dat pentru asfaltarea a două drumuri comunale. Unul este finalizat, sunt montate şi indicatoarele rutiere, mă refer drumul care face legătura dintre satele Unghi şi Hlăpeşti. Cel de al doilea drum este în lucru, modernizarea s-a făcut în proporţie de 80 la sută, fiind vorba de cel care duce de la Dragomireşti spre Ghigoişti.

Rep.: În momentul de faţă pe cât se întind arterele rutiere proaspăt modernizate?

V.P.: Avem în jur de 60 la sută din reţeaua de drumuri comunale şi de acces stradal pentru gospodăriile populaţiei. Preconizăm ca, în următorii 4 ani, să modernizăm toate drumurile comunale în procent de 80 la sută. Prin comună trece un drum judeţean, pentru modernizarea căruia am făcut toate dilegenţele necesare. Mă refer la drumul dintre satele Unghi şi Borniş. Mai avem promovat un proiect pentru modernizarea Drumului Păcii, din satul Hlăpeşti, pe o distanţă de 2,2 km. Mai sunt artere rutiere de asfaltat, dar nu-i vorba de cele principale.

Rep.: Unităţile de învăţământ?

V.P.: Avem sisteme de încălzire centrală, cu excepţia şcolii din satul Hlăpeşti. În urmă cu câţiva ani, Şcoala Hlăpeşti a fost reabilitată cu fonduri de la Banca Mondială, printr-un program derulat prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. În acel proiect era prinsă încălzirea cu sobe. Perioada de monitorizare a proiectului  este 8 ani, până la expirarea acestui termen, nu putem monta nici sistem de încălzire centrală. Toate unităţile de învăţământ din comună au grupuri sanitare de incintă, aşa cum prevăd normativele. Fireşte, cu excepţia Şcolii Hlăpeşti, asta până se va termina perioada de monitorizare, cea de care vorbeam mai devreme.

Rep.: O atenţie deosebită aţi acodat şi acordaţi unităţilor de cult. An de an, de la bugetul local au fost alocate sume importante bisericilor din toată comuna Dragomireşti. Pentru o nouă ctitorire ori modernizarea celor vechi.

V.P.: Cu mulţumire şi bucurie în suflet spun că bisericile arată bine. Important e că şi oamenii sunt mulţumiţi de asta. Am avut şi două sfinţiri în decurs de 6 luni. Avem o biserică nouă, iar la celelalte, în ultimii ani, s-au făcut lucrări masive de reabilitare şi de modernizare. Ne-am implicat mult material şi financiar, am personalizat investiţiile pe fiecare cerinţă în parte, de la fiecare biserică

Rep.: Gânduri de viitor?

V.P.: Deja am întocmit un proiect pentru care este aprobată finanţarea. Banii ar trebui să vină de la Administraţia Fondului de Mediu, fiind alocaţi pentru înfiinţarea reţelei de apă şi canalizare în satele  Vad şi Dragomireşti. Valoarea totală a acestor investiţii se ridică la 1,5 milioane  euro. Un alt proiect, vrem să-l promovăm prin intermediul Grupului de Acţiune Locală „Ştefan cel Mare”, care are sediul Dragomireşti. Este vorba un proiect de peste 3 milioane de euro, care se va derula pe perioada a 3-4 ani.

Rep.: Dragomireştenii ce zic de realizările de până acum şi, mai ales, ce şi-ar mai dori de acum încolo? Văd că şi acum, la sărbătoarea comunei, vă asaltează cu fele şi fe de întrebări…

V.P.: Oamenii sunt ineresaţi de toate investiţiile prezente şi viitoare. Dar sunt nerăbdători, vor să vadă imediat care sunt beneficiile. Deşi unele sunt pe termen lung. Cum e dezvoltarea zonei şi atragerea tinerilor la sate, mai cu seamă a celor plecaţi la muncă în străintate. Dragomireştiul nu-i la „capăt de hartă”, e aproape de municipiul Piatra Neamţ.

Ca proiect de viitor, de o perspectivă ceva mai îndeprtată cred, constă în dorinţa noastră de a crea un nou sat. Pentru asta trebuie să avem susţinerea populaţiei, e nevoie de un referendum. Nu intru acum în detalii, nu-i momentul pentru asta. Acum e prilej de bucurie şi distracţie, că doar va veni mediat și  sărbătoarea comunei, ”Sărbătoarea Salcâmului”, la care, an de an, vine atâta lume! E o zi minunată!

Ioan Alistar, viceprimarul comunei Dragomirești:

”A dat Bunul Dumnezeu să avem parte de vreme frumoasă la ”Sărbătoarea Salcâmului”, genericul sub care organizăm Ziua Comunei Dragomirești. Din cauza ploilor ce păreau că nu se mai opresc, am tot amânat acest eveniment, de la o duminică la alta.

Acum vremea bună ține cu noi. ”Sărbătoarea Salcâmului” a devenit deja un eveniment tradițional pentru locuitorii comunei Dragomirești, ajungând la cea de a cincea ediție. Chiar dacă bugetul local ne-a cam stâmtorat, nu am renunțat la această manifestare, nu puteam face asta, pentru că oamenii îl așteptau, nu-i putea lipsi de bucuria dea fi împreună, ca să se distreze de ziua comunei lor.

Mă bucur că că a venit atâta lume, că e o atmosferă foarte plăcută, că oamenii se distrează bine împreună.”

Tina CONDREA / Foto: Sorin PRUTEANU