Două persoane ucise de foc în mai puțin de 48 de ore Arși de vii cu repetiție

19/11/2016

 

 

arsa* O femeie a murit intoxicată cu fum și carbonizată *Tragedia urmează la puțin timp după cea de la Humulești, în care un bărbat de 49 de ani a murit de viu în grajdul care a luat foc * Vineri au urmat alte două incendii, dintre care unul a fost provocat de explozia unei butelii care a surprins frontal un bărbat în vârstă de 80 de ani * O casă și o mașină au fost făcute scrum la Stejaru

Șirul tragediilor din această săptămână a continuat vineri, 18 noiembrie 2016, cu moartea unei femei din Săvinești. Din primele informații, femeia, în vârstă de 84 de ani, a murit intoxicată cu fum, după ce a căzut un lemn aprins din sobă și ar fi ars mocnit, pe podea. Pompierii care au ajuns la intervenție au găsit-o pe fiica victimei, care ar fi mers dimineață s-o vadă, pentru că femeia era imobilizată la pat, iar când a deschis ușa, a izbucnit incendiul. „În urma apelului la 112, de la ora 7:15, la locul solicitării s-au deplasat 11 subofițeri cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială FRAP și un echipaj SMURD. Când au ajuns militarii, în camera cuprinsă de flăcări au găsit o femeie de 84 de ani, carbonizată. Cauza incendiului este lemn aprins căzut din sobă“, a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Poliția face cercetări în acest caz pentru a stabili exact împrejurările.

*Bărbat de 81 ani, rănit în explozia aragazului, la Crăcăoani

Ziua de vineri, 18 noiembrie 2016, a fost cea mai sumbră, după ce alte două incendii s-au produs la amiază, la nici jumătate de oră diferență între ele.

Un localnic din Crăcăoani a vrut să aprindă aragazul, dar, din cauza unor scăpări de gaz, s-a produs o explozie. Bărbatul, în vârstă de 80 de ani, a fost surprins frontal de suflul deflagrației și a suferit arsuri la față. Bucătăria a luat foc și au fost chemați pompierii, la ora 12. „La locul solicitării au ajuns un ofițer și 14 subofițeri cu 3 autospeciale de stins incendii, de la Detașamentul de pompieri din Târgu Neamț. Militarii au stins incendiul în limitele găsite, iar proprietarul, în vârstă de 81 de ani, care a suferit arsuri de gradul I la față, a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță Neamț și transportat la Spitalul orășenesc Târgu Neamț“, ne-a declarat locotenentul Marcel Bucur Țepeș, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

În incendiu au ars mobilierul, hainele din cameră și 40 mp din planșeu.

*O casă și o mașină făcute scrum la Stejaru

La nici jumătate de oră, un alt apel la 112 anunța un incendiu izbucnit la o casă din Stejaru, comuna Pângărați.

Un ofițer și 11 subofițeri de la Detașamentul de pompieri din Piatra Neamț au mers la intervenție, cu 3 autospeciale și au acționat pentru stingerea incendiului, care cuprinsese casa. „Au ars acoperișul și locuința, în proporție de 80%, cel mai probabil din cauza coșului de fum neprotejat față de elementele combustibile. A mai ars și un autoturism, în totalitate“, a precizat ofițerul de presă. Mașina era parcată în spatele casei, destul de aproape, iar din gospodărie au mai rămas câteva anexe.

Săptămâna aceasta, la Humulești un bărbat de 49 de ani a murit de viu în grajdul care a luat foc de la o țigară. Incendiul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, iar bărbatul avea grijă de animalele din gospodăria proprietarului. Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, omul a adormit cu țigara aprinsă.

O altă tragedie s-a produs joi, la amiază. Un bărbat s-a aruncat în râul Bistrița, de lângă podul de la Căprioara, în Piatra Neamț. El a fost văzut de două femei care au sunat la 112. Pompierii pietreni au ajuns repede și au început imediat căutările cu două bărci. Câțiva tineri care traversau podul au relatat salvatorilor cum bărbatul a fost tras la fundul apei de curenții puternici. Pompierii au continuat căutările și vineri, 18 noiembrie, tot cu două bărci.

Cristina IORDACHE