Două persoane rănite în două accidente produse din cauza neacordării de prioritate

Joi, 4 mai 2017, două mașini s-au ciocnit, în cartierul Precista, din Piatra Neamț, din cauza neacordării de prioritate.

Accidentul s-a produs în jurul orei 13, la intersecția dintre două străzi, din care una cu prioritate, în care au fost implicate un autoturism în regim de taxi și un alt autoturism. La fața locului au ajuns un echipaj de poliție și ambulanța. O persoană a fost rănită în accident și a fost preluată și transportată la spital, iar polițiștii au făcut cercetările. „În timp ce un conducător auto conducea un autoturism pe strada Unirii, la intersecția cu strada Ardeluța nu a respectat indicatorul «Oprire» și a intrat în intersecție unde s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar o persoană a fost rănită“, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Un alt accident s-a produs miercuri, 3 mai, la ora 10, pe DN 15B, la Pipirig, când un adolescent de 14 ani a fost rănit de o mașină, pe trecerea pentru pietoni. Din primele cercetări efectuate de polițiștii care au ajuns la locul accidentului, se pare ca în timp ce un bărbat de 60 ani, din Botoșani, conducea un autoturism pe DN 15 B, pe raza localității Pipirig, a surprins și accidentat grav un minor de 14 ani care s-a angajat în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicatoare și marcaj rutier, a precizat aceeași sursă. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Băiatul a suferit o fractură la gamba stângă și a fost internat la Spitalul județean de Urgență din Piatra Neamț.

Cristina IORDACHE

Foto: Mircea ALBU