Două focare de leucoză bovină în Neamț, fără impunerea închiderii târgurilor de animale

Focar leucozaÎn urma Programului anual de supraveghere serologică a efectivelor de bovine privind leucoza enzootică bovină (LEB), ce are drept scop eliminarea din efectiv a animalelor bolnave, luna trecută au fost identificate două focare. La Todireni, comuna Stănița a fost depistat un animal bolnav, iar la Davideni, comuna Țibucani – trei vite cu leucoză enzootică bovină.

„În cazul exploatațiilor în care au fost diagnosticate bovine pozitive pentru LEB, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț a aplicat prevederile legislației sanitare veterinare care prevăd asanarea prin extracție a focarului de boală, bovinele diagnosticate pozitiv pentru LEB fiind destinate sacrificarii într-o unitate de abatorizare autorizată sanitar veterinar, sub restricție sanitară veterinară și sub controlul unui medic oficial. DSVSA Neamț nu este în  situația de a impune închiderea târgurilor de animale, având în vedere poziționarea focarelor de boală și prevederile legislației sanitare veterinare“, ne-a transmis conducerea DSVSA Neamț, prin Biroul comunicare.

Medicii veterinari informează că leucoza este produsă de un retrovirus – virusul leucozei enzootice bovine. Bovinele se pot infecta la orice vârstă, inclusiv în stadiul embrionar. Majoritatea infecțiilor sunt subclinice, iar ca proporții, 30 % din bovinele de peste trei ani prezintă limfocitoză persistentă, iar un procent mai mic – tumori în diferite organe interne.

Majoritatea bovinelor cu limfosarcoame mor subit sau la câteva săptămâni după apariția semnelor clinice. Pentru om prezintă un risc major de infecție prin activarea oncogenelor celulare implicate în cancerogeneza.

Clinic, leucoza enzootică bovină prezintă exoftalmie, cataractă, hipertrofia ganglionilor limfatici, slăbire. Diagnosticul se stabilește prin teste serologice și examene hematologice.

În unitățile cu leucoză enzootică bovină confirmată se declară oficial boala și se instituie măsuri de carantină de gradul III. În funcție de examenele serologice și hematologice, fermele infectate cu leucoză se încadrează cu una din următoarele categorii: categoria A cu până la 15% animale infectate; categoria B cu până la 15-40 % animale infectate; categoria C cu peste 40% animale infectate.

În fermele de categoria A asanarea se face prin extracție, așa cum a fost cazul în cele două focare din Neamț. În cadrul categoriei B, asanarea se face prin concentrarea animalelor, reacționate negativ în ferme de categoria A, în care se aplică din nou asanarea prin extracție. La categoria C, cu peste 40% din animalele infectate, fermele devin centre de izolare. Asanarea acestora se face prin depopulare totală, urmată de trei dezinfecții generale la interval de o luna.

În acest interval se oprește reproducția și popularea fermelor cu animale din loturi neatinse de boală.

În gospodăriile populației toate taurinele din curtea în care s-a depistat boala vor fi dirijate la tăiere sau îngrjitorii în maxim două săptămâni de la stabilirea diagnosticului. Până la livrare se interzice scoaterea animalelor din curte.

Geanina NICORESCU