A doua extragere din luna iulie la loteria bonurilor fiscale

26/07/2016

peste-2000-de-brasoveni-au-castigat-la-loteria-bonurilor-fiscale-video-0Duminică, 24 iulie 2016, a avut loc a doua extragere din această lună, pentru selectarea celor 100 de câștigători ai loteriei bonurilor fiscale emise în luna mai 2016. Din urnă a fost extras numărul 337, care reprezintă primul bon câștigător și baza de referință la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător, respectiv 20.

La prima extragere au participat bonurile emise în perioada 1-31 mai 2016 și au fost desemnate câștigătoare bonurile emise în data de 20 mai 2016, în valoare de 79 de lei. MFP a anunțat că după centralizarea bonurilor fiscale câștigătoare, depuse în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 338 cereri de revendicare, depășindu-se astfel numărul maxim de 100 de premii stabilit prin lege. În urma verificărilor, s-a constatat că numărul unic de înregistrare 293 a fost atribuit unei cereri de revendicare deja înregistrată în aplicația informatică, rezultând o dublă înregistrare. Astfel, numărul unic 293 a fost invalidat.

Fiecărui bon fiscal care a fost depus i s-a atribuit un număr unic de înregistrare, în intervalul 001-338. Numărul 337, extras în cadrul sesiunii de duminică, este primul câștigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplică crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător (20). Pentru stabilirea celorlalți câștigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câștigător. Dacă în urma aplicării procedurii de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă (338), următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului (20) la baza de referință și numărul unic maxim atribuit (338), continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100, informează Ministerul Finanțelor. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă.

După selectarea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale“. Va urma verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin unitățile regionale.

În data de 17 iulie 2016 a avut loc extragerea bonurilor câștigătoare emise în luna iunie. În urma extragerii din urnă, câștigătoare au fost bonurile fiscale emise în data de 13 iunie, cu o valoare de 678 lei. Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că la această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1-30 iunie 2016. Fondul de premiere este de un milion de lei, iar suma se împarte între maxim 100 de premii. După centralizarea cererilor de revendicare a premiilor, dacă vor fi mai mult de 100 de cereri, va fi organizată o a doua extragere. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Companiei Naționale Loteria Română, pentru minim 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând din prima zi de după extragere, timp de 30 de zile. Cei care au bonuri desemnate câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale în original însoțite de o copie după actul de identitate și o cerere la orice administrație fiscală a ANAF.

Valoarea totală a premiilor acordate anul trecut a fost de circa 5 milioane de lei, împărțită celor 17.985 de câștigători, precizează MFP. (C.I.)

Urmatorul articol >
Idei de afaceri: agrișul