DOUĂ ACCIDENTE LA INDIGO ÎN NEAMȚ

accident-traian-piatra-neam-1024x768Un grav accident a avut loc marţi noaptea, în Piatra Neamţ, pe bulevardul Traian, în jurul orei 23. Impactul dintre două autoturisme a fost atât de puternic, încât unul a fost aruncat într-un stâlp de iluminat, iar şoferul a fost prins între fiare de unde a fost scos de echipajul de descarcerare. Imediat, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, ambulanţă şi pompieri. „Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 33 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism marca VW Bora pe b-dul. Traian pe direcția de mers Bicaz-Bacău, la intersecția cu str. Lămâiței a intrat în coliziune cu un autoturism marca VW Golf condus de către un tânăr de 26 de ani, din direcția Bacău – Piatra Neamț, care a efectuat manevra de viraj stânga pe str. Lămâiței”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Din impact autoturismul marca VW Bora a fost proiectat într-un stâlp de iluminat public, pe partea dreaptă a sensului său de mers, rezultând rănirea conducătorului auto.

Descarcerat şi transferat la Iaşi

Tânărul de 26 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și a fost condus la Spitalul Județean Neamț, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto de 33 de ani a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția specialiștilor ISU. „Echipajele au efectuat manevre pentru descarcerarea unui bărbat în vârstă de 33 de ani, care a fost apoi preluat de echipajul SAJ şi transportat la spital. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj cu o autospecială cu apă şi spumă pentru a spăla carosabilul de scurgerile de lichide combustibile, cu scopul reluării circulaţiei în condiţii de siguranţă”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, ofiţerul de presă al ISU Neamţ. Şoferul de 33 de ani a fost rănit la cap şi la picior, iar din cauza leziunilor suferite nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Medicii de la UPU Piatra Neamţ au decis transferul pacientul la Spitalul de neurochirurgie „N. Oblu” din Iaşi. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpă.

Accident tras la indigo, pe E 85

Un accident similar s-a petrecut marţi, dimineaţă, pe E 85, la intersecţia cu DJ 207 C. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri, se pare că în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Botoșani, conducea o autoutilitară marca Volvo ce tracta o semiremorcă pe DN 2- E85, având direcţia de mers către Roman, la intersecţia în sens giratoriu cu DJ 207C nu ar fi păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de autoutilitara marca Citroen care circula în faţa sa, intrând în coliziune cu aceasta și proiectându-o în indicatorul „Ocolire”. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului autoutilitarei marca Citroen, un bărbat de 59 de ani, din Hârlău, județul Iași. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pieton „ameţit” lovit din marşarier

În jurul orei 9, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că în orașul Bicaz a avut loc un accident rutier în care un pieton a fost rănit. Din primele informaţii, reiese că în timp ce un bărbat de 66 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism pe strada Aleea Teilor, ar fi efectuat manevra de mers înapoi şi a surprins și accidentat un bărbat de 45 de ani, din Tarcău, care s-ar fi angajat în traversarea fără să se asigure. „După producerea evenimentului, conducătorul auto a transportat victima la Spitalul Bicaz, după care a revenit la locul faptei. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul negativ pentru conducătorul auto și pozitiv pentru pieton”, a mai spus ofiţerul de presă. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cristina IORDACHE