Dosarul proxeneţilor romaşcani redeschis după 9 ani

proxenetiAutorităţile judiciare române l-au găsit şi l-au adus la judecată pe Cătălin Bălău

Un dosar din 2006, în perioada când rolul instanţelor era plin de procese de proxenetism şi trafic de minore, se află din nou în atenţia magistraţilor Tribunalului Neamţ. Cătălin Petru Bălău, de 43 de ani, din Roman, este ultimul dintre toţi cei trei inculpaţi în acest caz găsit de autorităţi şi adus în ţară pentru a-şi ispăşi pedeapsa. El are 3 ani şi jumătate de închisoare de executat, dar a cerut instanţei redeschiderea procesului, mai ales pe parte civilă, după ce procurorii au cerut judecătorilor confiscarea a 163.500 de euro si 20 de milioane de lei, bani obținuți din traficarea fetelor şi obligarea lor la prostituţie. Ieri, Tribunalul Neamţ i-a admis solicitarea şi l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
În acelaşi dosar, fratele lui Mugurel Bălău a primit doi ani şi jumătate de închisoare şi asociatul lor, Ioan Butnaru, 4 ani după gratii.
Faptele s-au petrecut în perioada 2002-2004, cind cei trei au racolat, prin intermediul unui bar deschis în asociere, mai multe tinere, chiar si minore, pe care le-au forţat să se prostitueze în beneficiul lor, atât în ţară, cât şi în Germania.
La proces, Butnaru şi Mugurel Bălău nu au recunoscut acuzaţiile, iar Cătălin Bălău a fugit din ţară înainte de a da vreo declaraţie, dar a tot contestat deciziile instanţei.