Dosarul fraudelor cu taxa auto – motivarea arestării

frauda taxa auto

* Iustin Fuioagă a înmatriculat prima maşină pe numele socrului lui

Arestarea lui Iustin Fuioagă (25 de ani), în dosarul deja cunoscut de fraude cu taxa auto, a fost decisă de Curtea de Apel Bacău întrucât magistraţii au reţinut că tânărul a înşelat, pe parcursul unui an de zile, 97 de persoane, inclusiv societăţi comerciale, precum şi două primării. Magistraţii au luat în considerare faptul că individul constrituie pericol public, cu atât mai mult cu cât în cursul urmăririi penale Iustin Fuioagă a reuşit să vândă una din maşinile în cauză.

 

* Mihai Ticu avea 19 maşini pe numele lui

Din documentele prezentate curţii în dosarul de arestare reiese că Iustin Fuioagă şi asociatul lui, Mihai Bogdan Ticu, au falsificat în perioada, 1 iulie 2011 – 30 iunie 2012, peste o sută de documente pentru înmatricularea a 20 de autoturisme. „S-au reţinut un număr de 133 de acte materiale ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, precum şi un număr de 122 acte materiale ale infraţiunii de înşelăciune prin care a fost vătămat bugetul general al statului, bugetul oraşului oraşului Târgu Neamţ şi patrimoniul a 97 de persoane fizice sau juridice de drept privat”, se arată în încheierea şedinţei de la Curtea de Apel Bacău. Cele mai multe falsuri au fost făcute de Fuioagă singur, în vreme ce „în săvârşirea a 20 din aceste acte materiale inculpatul a beneficiat de ajutorul învinuitului T.M.B. (n.n. – Ticu Mihai Bogdan), care a înlesnit producerea unui prejudiciu în valoare de 180.870 lei în dauna bugetului de stat”.

Iustin Fuioagă a început falsurile în ianuarie 2011, când a înmatriculat pe numele socrului său un autoturism pentru care a „redus” din condei decizia de calcul a taxei de poluare pentru a obţine un „bonus” de 2.241 lei. Asta i-a fost de ajuns pentru a-i deschide ochii asupra unei „oportunităţi” de a face bani într-un mod facil. Şi aşa la biroul lui de copiat acte veneau mulţi clienţi, era o ocazie să-i ajute prin hăţişul birocratic, oferindu-şi serviciile de obţinere a documentelor necesare la înmatricularea autovehiculelor, inclusiv cu depunerea lor la Biroul de Înmatriculări.

În afară de comisionul lui, Fuioagă mai băga în buzunar diferenţa dintre taxa de poluare stabilită de funcţionarii Administraţiei Finanţelor Publice Târgu Neamţ, după ce falsifica deciziile de calcul pentru taxa de poluare. Anchetatorii au stabilit că Fuioagă şi Ticu s-au preocupat de înmatricularea a 19 autoturisme pentru care au diminuat taxele cu 172.000 lei, iar Fuioagă a înmatriculat pe numele soţiei sale un Mercedes la care a falsificat taxa cu suma de 17.500 lei, iar ulterior a vândut maşina. Cele mai multe documente falsificate au fost deciziile de la Finanţe, pe care le falsifica după ce le scana şi diminua suma de plată şi prezenta apoi chitanţele la serviciul prefectural de înmatriculări, însă anchetatorii au descoperit şi chitanţe falsificate. Dosarele de înmatriculare erau duse de Fuioagă la serviciul de înmatriculări având copii ale documentelor necesare, pe care funcţionarii treceau menţiunea „conform cu originalul” fără însă a le mai verifica, fapte pentru care aceştia au fost cercetaţi.

Mihai Bogdan Ticu avea rolul de a trece pe numele lui cele 19 autoturisme pentru care au fost făcute falsurile în decizii şi un autoturism la care s-a falsificat chitanţa de plată cu suma de 9.181 lei.

 

* Clienţii habar nu aveau de falsuri

Prejudiciul total stabilit de anchetatori este de 200.609 lei în dauna bugetului, pentru care Finanţele Publice Neamţ s-au constituit parte civilă. Cele 97 de persoane care au apelat la serviciile lui Fuioagă nu au ştiut ce face acesta şi nici nu i-au cerut să facă ilegalităţi pentru ei, anchetatorii având printre dovezi nu doar declaraţiile acestora şi confruntările cu individul, ci şi înregistrările telefonice. Pentru cinci persoane Fuioagă a falsificat chitanţele cu care a plătit o taxă mai mică, anchetatorii arătând că prejudiciul adus celor 97 de persoane este de aproape 536.000 lei. De asemenea, s-a mai descoperit că individul a falsificat trei certificate de radiere a unor maşini înmatriculate pe numele lui şi al soţiei, pentru a scăpa de plata a 5.330 lei taxe la bugetul local Târgu Neamţ.

 

* S-a apărat tot cu minciuni

Avocatul lui Iustin Fuioagă a susţinut că multe din persoanele care au apelat la serviciile acestuia au ştiut de falsuri, invocând drept argument faptul că nici una din cele 97 de părţi vătămate nu s-a constituit parte civilă pentru recuperarea banilor. Magistraţii au reţinut, însă, că Iustin Fuioagă i-a convins pe unii dintre clienţi „că poate obţine în mod legal o anumită reducere a taxei ca urmare a calculării unor aşa-numite „deprecieri”, însă s-a stabilit că aceasta era doar o strategie în cazul când cineva l-ar fi luat la întrebări. Tânărul a mai susţinut că ideea şi modul de a o pune în practică i-a sugerat-o funcţionarul de la Administraţia Finanţelor Publice Târgu Neamţ, lucru ce a fost verificat la anchetă, însă nu s-a confirmat.

Cristina IORDACHE