DOLJEŞTI: Votează primar IOSIF ŞOICAN!

„Oamenii cu care am discutat s-au arătat bucuroşi de iniţiativa mea de a le fi primar şi foarte mulţumiţi de programul pe care mi l-am propus”, declară Iosif Şoican, cadidatul USL pentru primărie

Rep.: Munca, viaţa din administraţia publică locală nu vă sunt deloc străine. Cunoaşteţi foarte bine oamenii şi mai ales necazurile lor. În cei 31 ani cât aţi fost secretar la Primăria Doljeşti, cred că n-a fost om din comună care să nu vă treacă pragul, care să nu aibă nevoie de serviciile dumneavoastră, să-i eliberaţi vreun act, să-i daţi informaţiile de care avea nevoie. Acum vă doriţi să fiţi primar. Ce v-a îndemnat să faceţi acest pas?

Iosif Şoican: Am lucrat  la Primăria Doljeşti din 1982  şi până în anul 2012, ca secretar. Normal, am avut vreme să cunosc majoritatea problemelor comunităţii. Am considerat că am motive temeinice pentru a continua munca în administraţia publică locală a comunei Doljeşti. M-am hotărât să fac acest pas, după ce am văzut că am şi sprijinul oamenilor, pentru ca, împreună, să contribuim la dezvoltarea comunei noastre.

Rep.: Suntem spre finalul campaniei electorale. Consider că aţi avut vreme să vă convingeţi dacă oamenii vă sunt alături, dacă se bucură de dorinţa dumneavoastră de a le fi primar. Chiar vi s-a confirmat asta în totaliate?

I.Ş.: Sigur că da. Oamenii cu care am discutat s-au arătat bucuroşi a fi alături de iniţiativa mea de a le fi primar şi foarte mulţumiţi de programul pe care mi l-am propus pentru perioada următoare. Sigur, ei aşteaptă să-l şi ducem la îndeplinire împreună. Aşa am garanţia că voi fi ajutat de oamenii din comună, de parlamentarii din acest colegiu, deputatul Ioan Munteanu şi senatorul Ioan Chelaru, dar şi de Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi, nu în ultimul rând, de salariaţii din primărie. Mă bizui pe sprijinul oamenilor politici nemţeni în obţinerea finanţării unor proiecte viabile, care să ducă la dezvoltarea economico-socială a comunei Doljeşti.

Rep.: Duminică se „aleg apele”, iar după orele 21 se va şti cine este primar la Doljeşti. Să zicem că dumneavoastră  veţi fi alesul. Care consideraţi că vor fi priorităţile, care vor fi primele lucruri,  primele proiecte pe care le veţi aborda?

I.Ş.: Dacă voi fi ales, normal că trebuie să trec imediat la treabă. Voi analiza şi voi vedea care sunt problemele cele mai acute, cele cu prioritate la rezolvare. Cu siguranţă, presantă este alimentarea cu apă. Apoi, trebuie găsite sursele de finanţare pentru proiectele mari pe care ni le-am propus. Dar şi pentru continuarea investiţiilor aflate în derulare. Avem de construit un dispensar în satul Rotunda, trebuie să se ţină licitaţia, pentru ca lucrarea să poată începe. Mai sunt şi alte lucrări presante, pe care locuitorii comunei Doljeşti le aşteaptă a fi finalizate.

Susţinem candidatul USL, Iosif Şoican, la Primăria Doljeşti

* Ioan Chelaru, senator: „Este omul potrivit la locul potrivit”

„Mi se pare firesc să-l susţin cu toată forţa pe candidatul USL, domnul Iosif Şoican. Seriozitatea, competenţa, moralitatea, iubirea creştină, respectul faţă de cetăţenii comunei Doljeşti, indiferent de satul de provenienţă, sunt argumente de neînlăturat în alegerile locale din 3 februarie 2013.

Este, în mod evident, primarul de care comuna are nevoie,  este un om capabil să facă lucruri bune şi folositoare pentru mândra comunitate de pe Valea Siretului, comuna Doljeşti. A slujit cu credinţă şi competenţă ani de zile, din postura de funcţionar public , oamenii locului şi nevoile lor. Acum cred că e momentul ca, prin vot, să-i întoarcem această încredere.

Eu, Ioan Chelaru, senator al României, prin voinţa lui Dumnezeu şi a dumneavoastră, am toată încrederea că IOSIF ŞOICAN, candidatul USL la alegerile locale pentru demnitatea de primar, este omul potrivit la locul potrivit.

Alegeţi-l şi nu veţi regreta!

* Ioan Munteanu, deputat: „Un om cu experienţă, în care poţi avea încredere, bun cunoscător al realităţii şi al nevoilor oamenilor”

„De ce îl susţin pe candidatul USL, IOSIF ŞOICAN, la funcţia de primar al comunei Doljeşti? Pentru că este cel mai bun dintre toţi candidaţii din această competiţie electorală, un om cu experienţă în administraţia publică, în care poţi avea încredere, un bun cunoscător al realităţii şi al nevoilor oamenilor.

Deoarece eu sunt pentru continuitate, pentru ducerea la bun sfârşit a programului început de fostul primar Gheorghiţă Cojocaru, sunt convins că domnul Iosif Şoican, candidatul USL, va câştiga funcţia de primar.

Îl voi susţine în activitatea sa şi îl voi ajuta să atragă cele mai bune programe europene şi guvernamentale pentru această comunitate.”

* Culiţă Tărâţă, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ: „Un model pentru cetăţenii comunei Doljeşti”

„Îl susţin pe domnul Iosif Şoican, având în vedere activitatea bună pe care a desfăşurat-o de-a lungul anilor pentru binele comunităţii, dar şi calităţile care îl recomandă drept un model pentru cetăţenii comunei Doljeşti.

În calitatea pe care o am, promit că îl voi sprijini pe domnul primar Şoican pentru a finaliza investiţiile începute, dar şi pentru realizarea unor noi obiective necesare comunităţii, pentru ridicarea nivelului de trai al locuitorilor comunei Doljeşti.

Eu, Culiţă Tărâţă, garantez pentru candidatul USL şi vă rog să-l votaţi pe domnul Iosif Şoican pe 3 februarie!”

* Mihaela Adochiţei, viceprimarul comunei Doljeşti: „Vom forma o echipă puternică şi unită”

„Domnul Şoican Iosif este omul potrivit pentru primărie! Candidatul USL (PSD) la funcţia de primar, domnul Şoican Iosif şi consilierii locali PSD, aleşi în data de 10 iunie 2012, vom forma o echipă puternică şi unită.”

Obiective propuse pentru perioada 2013-2016

1. Darea în funcţiune a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare.

2. Asfaltarea drumului comunal Butea-Doljeşti, Buhonca, Oţeleni.

3. Construirea dispensarului medical în satul Rotunda şi asigurarea acestuia cu un medic de familie.

4. Modernizarea terenului de sport din satul Doljeşti.

5. Amenajarea de spaţii verzi, recreative în toate satele comunei Doljeşti.

6. Extinderea reţelelor de apă şi canalizare pe uliţele din toate satele comunei Doljeşti.

7. Realizarea trotuarelor pietonale pe lungimea drumului judeţean.

8. Salubrizarea comunei Doljeşti.

9. Stabilirea unei bune comunicări cu cetăţenii în rezolvarea problemelor cotidiene.

10. Asigurarea protecţiei sociale pentru persoanele aflate în dificultate: vârstnici, copii orfani şi abandonaţi, persoane cu handicap.

11. Promovarea proiectelor europene cu impact asupra comunei Doljeşti.

USL are oameni bine pregătiţi pentru îndeplinirea obiectivelor propuse!

Votaţi poziţia 1 pe buletinul de vot!

VOTEAZĂ  PRIMAR IOSIF ŞOICAN!