Un tânăr de 18 ani și altul de 23 de ani, din Roman, au fost reținuți la câteva ore după ce au bătut un bătrân din Trifești și i-au furat pensia.
Cei doi au intrat în casă peste bătrân, vineri dimineață, și l-au bătut pentru a le spune unde își ține banii. În urma violențelor, bărbatul a cedat și tinerii au furat dintr-un dulap portmoneul cu 970 lei, pensia omului. După ce a scăpat de agresori, bărbatul a anunțat poliția și echipele operative au pornit în căutarea suspecților. Tinerii au încercat să se ascundă, dar după câteva ore au fost prinși de polițiști. „Polițiștii Postului de Poliție Trifești împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei, doi tineri de 18 și 23 de ani, din Roman, care au încercat să se sustragă urmăririi penale, însă au fost prinși și reținuți pentru 24 de ore în data de 22.04.2017“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
Tot sâmbătă, instanța a admis propunerea de arestare a suspectului în vârstă de 23 de ani: „În temeiul art. 223 alin. 2 teza a II-a din noul Cod de procedură penală (NCPP) și art. 225 NCPP dispune arestarea preventivă a inculpatului Jitaru Constantin Vlăduț, reținut în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Neamț, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, (…) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 aprilie 2017 și până la data de 21 mai 2017“, spune soluția pe scurt a Judecătoriei Roman.
Urmează ca instanța să se pronunțe și față de tânărul de 18 ani.
*Hoț prins în flagrant
Vineri, 21 aprilie, în jurul orei 15, în timp ce un echipaj de poliție din cadrul Secției nr. 5 de Poliție Rurală patrula pe strada Profesorilor din comuna Alexandru Cel Bun, a sesizat o persoană suspectă, ce a fost oprită pentru legitimare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana, un tânăr de 19 ani, din aceeași comună, care avea asupra sa o cositoare electrică și o bicicletă de copii. „Polițiștii au stabilit faptul că bunurile au fost sustrase dintr-o magazie a unui localnic, vecin cu tânărul depistat. Partea vătămată a fost identificată, fiindu-i înapoiate bunurile sustrase, recuperate de polițiști“, a mai precizat sursa citată.
Cercetările sunt continuate pentru a se stabili dacă tânărul a mai comis și alte fapte. (C.I.)