Doi tâlhari lăsaţi în libertate

Doi bărbaţi, de 20 şi 31 de ani, din Trifeşti, sunt cercetaţi sub control judiciar pe 60 de zile pentru că ar fi tâlhărit un bărbat din Ruginoasa.

Luni, 13 iulie 2015, în jurul orei 14,30, polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 10 Dulceşti au fost sesizaţi de către un bărbat de 37 de ani, din Ruginoasa, despre faptul că în noaptea de 10 spre 11 iulie 2015, în jurul orei 1, a fost deposedat prin violenţă de bunurile ce le avea asupra sa de către mai multe persoane necunoscute. “În urma cercetării efectuate la locul faptei de polițiști, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind identificați și depistați doi tineri de 20 și 31 de ani, ambii din Trifeşti, bănuiți de săvârșirea faptei. Aceștia sunt cercetați pentru faptul că în seara zilei de 10.07.2015, după ce au consumat băuturi alcoolice cu persoana vătămată, pe terasa unui bar din localitatea, în jurul orei 1, în timp ce reclamantul se deplasa spre toaleta barului, a fost lovit cu pumnii şi picioarele de cei doi bărbați, care i-ar fi sustras mai multe bunuri în valoare de 1.500 lei”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Bunurile sustrase au fost recuperate în parte şi restituite persoanei vătămate, iar polițiștii i-au reținut pe cei doi bărbați, în bază ordonanței emise pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată şi au fost prezentaţi procurorului cu propunerea luării unei măsuri preventive. Procurorul de caz a decis ca cei doi suspecţi să fie puşi sub control judiciar pentru 60 de zile.

C.I.