Doi suceveni au furat o avere din casa unei persoane din Agapia

Un tânăr de 21 de ani și un bărbat de 44 de ani, ambii din Scheia, județul Suceava, au fost reţinuţi, în urmă cu două zile, de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Târgu Neamţ, pentru infracţiunea de furt din locuinţe.
Reţinerea celor doi a avut loc după ce polițiștii nemțeni împreună cu cei din cadrul IPJ Suceava au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi indivizi, în scopul probării activității infracționale.
“Polițiștii au stabilit faptul că la data de 11 martie a.c. bărbații s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza comunei Agapia și profitând de faptul ca persoana vătămată a părăsit locuința, ar fi pătruns fără drept în casă, de unde ar fi  sustras 7900 lei si bijuterii din aur”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Astfel, în data de 28 martie, cele două persoane au fost preluate de polițiști în baza mandatelor de aducere și au fost conduse la sediul Poliției Târgu Neamț. Indivizii au fost reţinuţi pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și față de bărbat pentru complicitate la comiterea infracţiunii de furt calificat.
Geanina NICORESCU