Doi șoferi periculoși în trafic

Doi șoferi, unul de 18 ani și altul de 23 de ani, au fost opriți în trafic la timp, înainte să genereze evenimente nedorite, având în vedere că unul era sub influența alcoolului, iar celălalt nici măcar nu urmase cursurile unei școli de șoferi. Într-unul dintre cazuri, la data de 15 mai, un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Roman a depistat în trafic, pe bulevardul Roman Mușat, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Roman, despre care polițiștii au constatat că nu deținea permis de conducere. Acesta este acum cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere. În noaptea de 15 spre 16 mai, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Piatra-Neamț au depistat pe strada Bistriței, din municipiul Piatra- Neamț un autoturism condus de către un tânăr, de 18 ani, din Bicaz. În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltare probe biologice. Tânărul este cercetat pentru infracțiunea comisă.

Geanina NICORESCU