Doi pui de râs – atracția de la Parcul Zoo

parc zoo4

*cei doi urşi vor fi înlocuiţi

 Doi pui de râs şi-au aflat adăpost la parcul zoologic din Piatra Neamţ de la poalele muntelui Cozla. Găsiţi abandonaţi în pădurile din zona Tarcăului, când încă nu aveau o lună, puii de râs au fost preluaţi de către administraţia parcului şi îngrijiţi. Acum ei au 6 luni si sunt atracţia principală, copiii bucurându-se de jocurile şi ghiduşiile lor.

Administratorul actual al parcului Dorin Toderică, în cei doi ani de când gestionează spaţiul zoologic, a încercat să facă ceva deosebit, atât prin achiziţionarea de exemplare noi, ca atracţie pentru vizitatori, cât şi prin amenajarea  locurilor de joacă pentru copiii, prin diversificarea acestora.

Printre achiziţiile exoctice ale parcului se numără maimuţica leu (tamarinul), , muflonul european (strămoşul oii domestice) şi  cei patru ratoni (doi dintre ei provin din donaţii, iar ceilalţi doi sunt în custodie). Acelaşi regim de custodie îl au şi vulpile, sperându-se în final într-o  donaţie, ca să rămână permanent în patrimoniul parcului.

Despre cei doi urşi, administratorul Dorin Toderică ne-a informat: „ei au deja 18 ani. La noi în parc sunt de 12 ani. Au fost bine îngrijiţi şi hrăniţi, dovadă că au depăşit media de viaţă a unui urs din sălbăticie care este de 15 ani. De aceea în anul următor avem în plan să achiziţionăm doi pui de urs care să îi înlocuiască pe seniori”.

Leul – atracţia parcului în anii trecuţi –  este acum într-o rezervaţie din Africa de Sud; conform noilor norme europene din domeniu spaţiul rezervat leului din amplasamentul parcului zoo de la Piatra Neamţ nu era suficient. Acelaşi impendiment l-a întâmpinat şi lupul – 500 mp i-ar fi trebuit – de aceea a fost transferat la grădina zoologică din Braşov.

Din primăvara anului viitor, spaţiul leului va fi amenajat special pentru cei doi pui de râs.

Pe cuprinsul parcului zoologic se pot admira şi alte specii din fauna autohtonă precum: vulpi, cerbi, căprioare, iepuri, diferite specii de păsări, dar şi specii exotice: broscuţe ţestoase, porci spinoşi, porcuşori de guineea, sconcs.

„Problema cea mai mare cu care ne confruntăm este faptul că încă nu există nici o preocupare pentru parcul zoologic, în sensul că nu este sponsorizat de către firme şi nu există nici o educaţie în comportamentul vizitatotilor, care, deşi sunt avertizaţi, deranjează animalele”, a afirmat Dorin Toderică.

Animalele sunt pregătite pentru intrarea în iarnă, prin asigurarea căldurii, cât şi a hranei şi furajelor necesare, dar şi aici, faţă de anii trecuţi, preţurile au luat-o razna. În raport cu cheltuielile parcului zoologic, numărul vizitatorilor a scăzut sub  50% faţă de anii din urmă. Cel mai mare aflux de turişti se înregistrează primăvara, în vacanţa de Paşti şi la începutul vacanţei mari. În restul anului, şi mai ales iarna, numărul este foarte scăzut, deşi parcul este deschis publicului la fel ca şi pe perioada de vară.

 Ca plan de viitor, administratorul parcului a concluzionat că „din primăvară vom derula planul de investiţii pentru amenajarea unor noi spaţii, în vederea achiziţionării de noi animale şi diversificarea spaţiilor de divertisment pentru copii”.

Parcul Zoo „Cozla” rămâne unul din punctele de atracţie ale oraşului Piatra Neamţ, un loc unde copiii pot vedea şi afla lucruri noi despre habitatul şi specificul diverselor specii expuse aici şi se pot juca într-un cadru natural care, mai ales acum toamna, este de o frumuseţe răpitoare.

Mihaela Racovanu