Doi patroni riscă 5 ani de puşcărie pentru muncă la negru

Inspectorii de muncă nemţeni au găsit, pe parcursul controalelor efectuate luna trecută la 21 de firme, nu mai puţin de 42 aşa-zişi angajaţi care lucrau fără a avea contract de muncă individual. Acestor firme le-au fost aplicate 22 de amenzi contravenţionale în sumă totală de 291.500 de lei. Doi dintre aceşti patroni s-au ales cu dosare penale şi riscă să înfunde puşcăria între 6 luni şi 5 ani, pentru că în firmele lor au fost găsiţi 12 muncitori “la negru”, iar legea spune că peste 5 persoane înseamnă caz penal. Dosarele de cercetare penală au fost înaintate deja procurorilor.

Cele mai multe cazuri de muncă la negru au fost depistate în cadrul campaniei de prevenire “O zi pe săptămână”, controalele inopinate din fiecare zi de miercuri, (3, 10, 17, 24 şi 31 octombrie), în cadrul cărora au fost verificaţi 114 de agenţi economici scoţând la iveală 23 din cele 42 de persoane care lucrau fără forme legale.

Totuşi, cele două cazuri mai grave au fost descoperite tot în cadrul verificărilor lunare, despre care ”folclorul” zice că ar fi anunţate conducerii firmelor vizate.

În total, în luna octombrie au fost controlaţi 235 de agenţi economici sau puncte de lucru, au fost aplicate 25 de sancţiuni contraventionale, din care 22 amenzi totalizând 293.000 lei pentru nereguli în relaţiile de muncă şi 3 avertismente contravenţionale. Avertismente care la următoarea abatere se vor transforma în amenzi.