Doi nemțeni încarcerați

arest 2Doi nemțeni au fost depistați de polițiști și încătușați apoi sub escortă au fost conduși la penitenciar.

Joi, 28 ianuarie, în jurul orei 11, polițiștii l-au depistat în localitatea Luminiș pe Constantin-Marius S., de 23 de ani, din Piatra Șoimului, care posedă mandat de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria Piatra Neamț, declară subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț. Tânărul a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În data de 10 ianuarie 2014 inculpatul, prin folosirea violenței fizice, a imobilizat persoana vătămată și, cu un obiect ascuțit, i-a tăiat buzunarul gecii, de unde a sustras un portofel, în care de afla suma de 120 de lei.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală 10 Dulcești au pus în executare un mandat privind pe Constantin G., de 34 de ani, din comuna Văleni, care a fost condamnat la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și folosirea fără drept de obiecte periculoase. În data de 9 noiembrie 2014, inculpatul a provocat un scandal în incinta unui bar din localitatea Moreni, agresând cu un cuțit o persoană aflată în local. (C.I.)