Doi nemțeni aduși sub escortă din Grecia și Slovenia

Un tânăr de 20 de ani, din Roman, dat în urmărire pentru că se sustrăgea executării pedepsei dată de judecătorie pentru furt, a fost găsit în Grecia. Autoritățile judiciare l-au depistat la finele anului trecut și au anunțat autoritățile din Neamț. Recent, el a fost preluat sub escortă și adus în țară. „În data de 21 februarie 2017, un tânăr de 20 de ani, din Roman, a fost preluat de polițiștii nemțeni din Grecia, unde a fost depistat în data de 29.12.2016. Pe numele acestuia a fost emisă o sentință penală de internare într-un centru de reeducare pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de furt din autoturisme“, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Un alt nemțean, căutat pentru a-și executa pedeapsa rămasă definitivă, dată de instanță în procesul în care a fost judecat pentru infracțiuni silvice, a fost găsit în Slovenia, în data de 29 ianuarie anul acesta. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, din Vânători-Neamț, a fost reținut de poliția slovenă în baza mandatului de arestare european. El are de executat o pedeapsă de 12 luni de închisoare. Vineri, 24 februarie 2017, bărbatul a fost preluat de o escortă în vederea încarcerării. (C.I.)