Doi eliminaţi ieri la bacalaureat

DSCN2640 *”Plumbul” lui Bacovia a “atârnat” greu în amintirea elevilor nemţeni

 Bacalaureatul de toamnă a continuat ieri, cu proba la limba şi literatura română. În Neamţ au fost 719 elevi înscrişi, din care s-au prezentat la acest examen de maturitate 604 elevi, potrivit datelor puse la dispoziţie de conducerea Inspectoratului Şcolar Neamţ. Cu toate că nu sunt la prima examinare, doi elevi au fost prinşi copiind. “Cei doi candidaţi care au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă prin folosirea telefonului au fost de la centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic Piatra Neamţ şi respective de la centrul de examen organizat la Colegiul Naţional “Gheorghe Asachi” din Piatra Neamţ”, a declarat inspectorul general adjunct Gabriela Banu.

Cei care au intrat ieri în examen au avut ca oră de începere ora 9 şi s-au bucurat de trei ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele. Acestea au fost diferenţiate, în funcţie de profil: profil real, tehnologic şi vocaţional, şi profil uman şi pedagogic. Fiecare subiect a fost notat cu 30 de puncte şi 10 puncte au fost acordate din oficiu. La profilul real şi tehnologic subiectul a constat dintr-un text la prima vedere din romanul “Rusoaica” de Gib Mihăescu pe baza căruia trebuiau să rezolve nouă cerinţe prin care erau testate cunoştinţe de vocabular, de teorie literară, precum şi capacitatea de a înţelege şi interpreta un text literar. La subiectul al doilea trebuia să se redacteze un eseu de tip argumentativ despre importanţa regulilor într-un domeniu de activitate. La ultimul subiect, elevii de clasa a XII-a trebuiau să formuleze un eseu de 2-3 pagini referitor viziunea despre lume a lui George Bacovia aşa cum se reflectă într-un text poetic studiat.

La Colegiul Naţional “Gheorghe Asachi” din Piatra Neamţ ne-am întâlnit, ieri, la ora 12, cu câţiva elevi care au avut al treilea subiect. Cei câţiva tineri care au fost de accord să ne răspundă întrebărilor au spus, în unanimitate, că “Plumbul” lui Bacovia a fost de departe marea surpriză. “Nu ne aşteptam să dea poezie, a fost mai greu, dar am făcut de 7 – 8, per total. Suntem la a doua încercare de examen, am fost colegi la Liceul de Artă, sperăm să promovăm acum”, au spus tinerii. Centre de examen au mai fost două în Neamţ, organizate la Roman.

Elevii de la uman au primit ca subiect un text la prima vedere din romanul “Lydda” de Duiliu Zamfirescu pe baza căruia trebuiau să rezolve nouă cerinţe, iar la subiectul al treilea romanul postbelic.

La nivel naţional, pentru sesiunea de toamnă s-au înscris 39.091 candidaţi, dintre care 29.616 au absolvit clasa a XII-a în acest an, iar 9.475 sunt din promoţiile anterioare, potrivit Ministerului Educaţiei. Proba se va desfăşura în 208 centre de examen, iar lucrările vor fi evaluate în 76 de centre.

Probele scrise vor continua astăzi cu examenul la limba şi literatura maternă, mâine cu proba obligatorie a profilului şi vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării.

Cristina IORDACHE