Doi bătrâni, arși într-o explozie

salvareExplozia unei butelii le-a provocat arsuri groaznice unor bătrâni din Trifești-Roman. Cei doi au încercat, în weekend, să monteze o butelie, însă au fost surprinși de explozia acesteia.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Neamț, „bărbatul, în vârstă de 67 de ani, a fost diagnosticat cu arsuri de grad I și II pe aproximativ 20% din suprafața corporală și cu traumatism de umăr stâng, iar soția acestuia, în vârstă de 66 de ani, a suferit arsuri de grad I și II pe față și pe membrele superioare“.

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Municipal de Urgență Roman cu ajutorul unor echipaje de salvare TIM și cu asistent medical, după care, din cauza gravității cazurilor, ambii pacienți au necesitat transferul la Iași.

Victimele nu au fost transferate la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț întrucât, așa cum preciza dr. Ioan Lazăr, managerul SJU, în secția acestuia de Chirurgie Plastică și Recuperatorie nu pot fi tratați pacienții care au arsuri ce depășesc 20% din suprafața corporală.

Geanina NICORESCU