Doi băieți s-au înecat în canal

* Hidroelectrica a oprit uzinarea, iar scafandrii i-au căutat, în zadar, timp de 4 ore * Dispariția celor doi tineri, unul de 14 ani, celălalt de 18 ani, a fost anunțată foarte târziu de grupul din care făceau parte

Geanina NICORESCU

Doi băieți din cartierul Mărăței, din Piatra Neamț, s-au pierdut în apele învolburate ale râului Bistrița sâmbătă după-amiază. Băiatul de 14 ani ar fi fost împins, din joacă, de un alt tânăr din grupul cu care se plimba în zona canalului, iar pentru că nu știa să înoate, un băiat de 18 ani, din același grup, a sărit să-l ajute. Curenții de apă i-au scufundat pe amândoi, dar tinerii din grupul lor au crezut că s-au deplasat spre mal și nu i-au mai așteptat. După vreo două ore, în jurul ore 19, o fată din grup a alertat autoritățile, speriată că băieții nu mai apar.

Pompierii de la ISU Neamț au început căutările cu scafandrii ieri dimineață, la ora 9, după ce Hidroelectrica a oprit uzinarea. Potrivit celor de la ISU, cei 3 scafandri au făcut scufundări până la orele 13, fără a găsi pe vreunul dintre băieți. Căutările au fost continuate cu barca, pe tot traseul IVV – până la grătare, pe o lungime de aproximativ 5 kilometri. Ieri, la ora 14, căutările erau în toi, lt.col. Mihai Ciprian Mitrea, șeful ISU Neamț declarând că vor continua operațiunea până când cei de la Hidroelectrica vor anunța că sunt nevoiți să reia uzinarea.