Doi arestați la domiciliu au ieșit la plimbare

catuse2*De la începutul anului, polițiștii nemțeni au supravegheat judiciar 154 de persoane

 

Un adolescent de 17 ani din Icușești, care este cercetat pentru furt și avea arest la domiciliu, a fost văzut plimbându-se prin comună, deși nu avea voie să părăsească locuința. Mai mult, el a mai comis un furt, iar păgubitul l-a reclamat.

Polițiștii de supraveghere au sesizat instanța și tânărul a fost arestat preventiv pe 30 de zile. „În data de 19 martie 2016, tânărul de 17 ani a fost depistat pe raza localității de domiciliu, Icușești, iar în perioada de supraveghere a comis o nouă infracțiune de furt. IPJ Neamț, prin lucrătorii Biroului Supravegheri Judiciare, a înaintat instanței în data de 25 martie 2016 sesizarea motivată pentru luarea unei măsuri preventive mai severe față de tânărul de 17 ani care a încălcat obligațiile impuse prin măsura arestării la domiciliu și instanța de judecată a emis mandatul de arestare preventivă“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Tot la data de 25 martie a fost sesizată instanța pentru a dispune arestarea preventivă în cazul unui bărbat de 41 de ani, tot din Icușești. Acesta era arestat la domiciliu într-un dosar de furt, iar în data de 5 martie 2016 a fost identificat deplasându-se pe raza comunei Icușești. Judecătoria Roman a dispus plasarea lui în arest preventiv, ambii suspecți fiind acum în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Neamț, pentru următoarele 30 de zile.

De la începutul anului, polițiștii nemțeni au supravegheat judiciar 154 de persoane, în primele trei luni fiind dispuse măsuri preventive de supraveghere față de 62 de nemțeni. „Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, prin structurile de ordine publică și investigații criminale, verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă. De la începutul anului, polițiștii nemțeni au înaintat către organele judiciare 20 de sesizări motivate pentru luarea unei măsuri mai severe față de persoanele supravegheate, în șapte cazuri fiind dispusă măsura arestului preventiv, iar în două cazuri măsura arestului la domiciliu“, a mai spus ofițerul de presă.

În primele trei luni ale anului, 125 de persoane au fost supravegheate judiciar privind respectarea obligațiilor impuse prin măsura controlului judiciar, iar față de alte 29 de persoane arestate la domiciliu au fost desfășurate activități specifice supravegherii judiciare.

Cristina IORDACHE